ZdG | Cum arată casa și ce avere are Silvia Radu (Revista presei)

  • 07 Noiembrie 2017 13:48
ZdG | Cum arată casa și ce avere are Silvia Radu (Revista presei) Sursa: ZdG.md

Revista presei din 7 noiembrie 2017

Liberalii îi acuză pe democrați de „atac raider” asupra Primăriei, după ce Silvia Radu a ajuns primar interimar: Au violat orice normă democratică, titrează Adevărul. Vicepreședintele Partidului Liberal Valeriu Munteanu afirmă că democrații au intrat prin ușa din spate la Primărie, după ce nu au reșit să câștige în alegeri șefia Capitalei. El consideră că doar în „Republica Moldova vei putea întâlni o astfel de măsură defectă de înțelegere și aplicare a democrației și statului de drept”.

Silvia Radu afirmă că s-a gândit foarte bine înainte să accepte funcția de primar interimar al municipiului Chișinău, citim în Timpul. Aceasta s-a arătat sigură că experiența și conlucrarea atât cu domnul Grozavu, cât și cu profesioniștii din Primărie ne vor permite să inițiem schimbări și multe inițiative care vor da soluții la problemele chișinăuienilor, atât pe termen scurt, cât și mediu și lung”. Declarația  a fost făcută după ședința operativă de la Primărie. Silvia Radu a menționat că a venit în această funcție fiind rugată de către Nistor Grozavu. S-a gândit foarte bine și a decis să accepte responsabilitatea, fiind conștientă că perioada aflării în funcția de primar interimar va fi scurtă.

Din ZDG aflăm cum arată casa și ce avere are Silvia Radu, noul primar interimar al mun. Chișinău. Potrivit publicației aceasta are o casă de lux în sectorul Buiucani al capitalei și două apartamente în centrul orașului Chișinău. Împreună cu soțul, Vergiliu, aceasta a fondat o companie cu activități declarate în agricultură, prin intermediul căreia gestionează zeci de hectare de terenuri. Soțul Silviei Radu administrează și o companie cu activități imobiliare. Totodată, conform declarației cu privire la venituri și proprietate depusă la Comisia Electorală Centrală, Silvia Radu a ridicat, pe parcursul anilor 2014 și 2015, un salariu cumulat de peste 10 milioane de lei din funcția de președintă a „Gas Natural Fenosa”, cel mai mare distribuitor de energie electrică din țară.

Anticorupție.md remarcă legătura dintre noul primar interimar al Capitalei și un deputat PD. Deși oficial nu există nicio legătură între Silvia Radu și partidul de guvernământ, noul primar a avut anterior câteva afaceri cu nașul de cununie al unuia dintre deputații PD, susține poratalul.

Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, susține că după ce a fost numită „ilegal” în funcția de primar interimar al capitalei de către viceprimarul Nistor Grozavu, Silvia Radu a dat deja un prim ordin - ca lucrurile primarului suspendat al Chișinăului, Dorin Chirtoacă, să fie strânse din birou și duse într-o încăpere alăturată, scrie Ziarul Național. În opinia liderului PL, scenariul preluării conducerii capitalei ar fi fost pregătit din timp „de Plahotniuc și Dodon”, iar, odată cu numirea celor doi viceprimari, acest lucru a devenit clar: „Dodon a spus anterior că, în toamnă, Primăria Chișinău va avea o altă conducere. Iată, binomul și-a realizat planul”, a declarat Mihai Ghimpu. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:5,14 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău