Zboruri anulate în Germania, în urma grevei personalului de pe patru aeroporturi
-
08 Februarie 2017 11:33
Peste 130 de zboruri au fost anulate miercuri pe cele două aeroporturi din Berlin, în timp ce întârzieri considerabile s-au înregistrat pe aeroporturile din Hamburg și Stuttgrat în urma unei greve a personalului la sol, informează Agerpres.
Sindicatul Verdi a cerut membrilor săi de la aeroporturile Tegel și Schoenefeld din Berlin să înceteze lucrul timp de șase ore, începând cu ora locală 5:00 a.m. (04:00 GMT). Autoritățile aeroportuare au anunțat că 112 zboruri au fost anulate pe aeroportul Tegel și 22 pe aeroportul Schoenefeld.
Activitatea companiilor aeriene germane Lufthansa, Air Berlin, Germanwings și Eurowings a fost afectată de apelul la grevă care a fost urmat de aproximativ 400 de angajați de la aeroportul Tegel și aproximativ 150 de la Schonefeld.
Verdi a cerut și personalului la sol de la aeroporturile din Hamburg și Stuttgart să înceteze lucrul. Mai multe zboruri de pe aeroportul din Stuttgart au fost anulate sau înregistrează întârzieri. Pe aeroportul din Hamburg (nordul Germaniei), greva a început la ora 4:00, dar, deocamdată, nu este clar câți angajați au răspuns la apelul la grevă și nici cum a fost afectat traficul aerian.
Sindicatul Verdi cere salarii mai mari și condiții mai bune de lucru pentru cei 2.000 de membri ai săi de la aeroporturile din Germania.