Potrivit sursei citate, World University Rankings o arată pe Oxford păstrând locul 1 pentru al cincilea an consecutiv, amenințând să transforme unul din cele mai așteptate evenimente din calendarul învățământului superior într-o ceremonie obișnuită. Oxford are și satisfacția de a o vedea pe rivala Cambridge coborând pe locul al șaselea, cea mai de jos poziție după 2014.

Dar aceste două rivale sunt singurele din afara Americii în Top 10, în care SUA se laudă cu recordul de 8 din 10 în clasamentul întocmit de Times Higher Education, unul din cele trei cele mai urmărite clasamente ale universităților.

Altul, QS Rankings, o are pe Massachussetts Institute of Technology ca număr 1, chiar dacă SUA are doar 5 din primele 10 locuri, în vreme ce Academic Ranking of World Universities o are pe Harvard pe primul loc, iar SUA iau 8 din primele 10.

Întregul Top 10 în versiunea Times Higher Education (cu pozițiile de anul trecut în paranteze) este:

1. (1) Oxford University (UK)

2. (4) Stanford University (US)

3. (7) Harvard University (US)

4. (2) California Institute of Technology (US)

5. (5) Massachussetts Institute of Technology (US)

6. (3) Cambridge University (UK)

7. (13) University of California, Berkeley (US)

8. (8) Yale University (US)

9. (6) Princeton University (US)

10. (9) University of Chicago (US)

Dar prezența masivă a elitei universităților engleze și americane ascunde o tendință pe termen lung, care este urcarea Asiei și în special a Chinei în detrimentul giganților tradiționali ai învățământului superior. La vârful clasamentului, Tsinghua University din China devine prima din Asia care intră în Top 20 – chiar pe acel loc.

Adevăratele frământări sunt mai jos în clasament, unde China își dublează prezența în Top 100, de la trei anul trecut la șase în acest an, precum și cu 7 în Top 200 de la numai două în 2016. În aceeași perioadă, SUA au pierdut patru poziții în Top 200 și pentru prima oară numărul citărilor – unul din cele cinci criterii de clasificare – pentru universitățile chineze și americane de mijlocul clasamentului a început să se apropie.

Aceasta pare a fi o schimbare la scară regională în balanța puterii, cu Asia având 16 locuri în Top 100, cel mai mare total de când au început clasificările, 13 din acestea urcând sau menținându-și pozițiile de anul trecut. Și există motive serioase pentru ca această tendință să fie impulsionată de impactul lui Covid-19.

Dacă efectul deplin al educației superioare poate deveni aparent după ani, un posibil efect imediat poate fi scăderea numărului de studenți internaționali. China a fost de ani buni cea mai mare sursă de studenți străini pentru SUA și UK, dar dacă mai mulți rămân acasă provoacă un impact nu doar în finanțe, ci și în mișcarea talentelor.

Mai simplu, dacă mai mulți studenți chinezi stau acasă, vor beneficia universitățile locale în detrimentul omoloagelor din SUA și UK. „De mai mulți ani observăm o schimbare lentă în învățământul superior, pe măsură ce universitățile din Asia urcă în detrimentul celor occidentale”, spune Phil Baty, chief knowledge officer la THE.

„Tendința se va acelera probabil pe măsură ce pandemia coronavirus anunță o furtună perfectă de provocări pentru principalele universități vestice, în special cele din UK care, împreună cu cele din SUA, se confruntă cu riscul real de a pierde studenți internaționali de talent, odată cu uriașele venituri pe care le aduc. În timp ce universitățile de la vârful clasamentului...se vor dovedi greu de dizlocat, acești factori, combinați cu efectele unei posibile recesiuni globale profunde și de lungă durată și cu impactul acesteia asupra finanțării universităților, ar putea anunța începutul unei dramatice re-balanțări a economiei globale a cunoașterii”, afirmă Baty.