Washingtonul neagă că a trimis baloane în spațiul aerian chinez

  • 13 Februarie 2023 16:52
Washingtonul neagă că a trimis baloane în spațiul aerian chinez

Washingtonul a respins luni, 13 februarie, acuzațiile Beijingului, care îi reproșează că a trimis baloane deasupra teritoriului chinez, acuzație ce intervine în plină tensiune între cele două țări după survolul deasupra teritoriului SUA al unui balon chinez, care a fost în cele din urmă doborât, relatează Agerpres.

„Orice afirmație potrivit căreia statul american utilizează baloane spion deasupra Chinei este falsă", a declarat Adrienne Watson, purtătoare de cuvânt a Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe.

"China este cea care dispune de un program de baloane spion de înaltă altitudine pentru colectarea de informații, dispozitive pe care le-a utilizat pentru a încălca suveranitatea SUA și a altor peste 40 de țări de pe cinci continente", a afirmat Watson pe Twitter.

Beijingul afirmase anterior luni că "baloane americane" au survolat teritoriul Chinei "de peste zece ori fără nicio autorizație", începând cu anul trecut.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a respins aceste acuzații, apreciind că Beijingul "încearcă să limiteze pagubele".

China "a afirmat de mai multe ori și în mod eronat că balonul spion trimis în SUA era un dispozitiv meteorologic" și nu a oferit "nicio explicație credibilă pentru intruziunea sa în spațiul nostru aerian și în cel al altora", a declarat el.

Survolarea teritoriului american de către un balon chinez, considerat de Washington drept un dispozitiv "spion", a răcit relațiile între cele două puteri, secretarul de stat Antony Blinken amânând în ultimul moment o vizită planificată în China.

De la primul incident, alte obiecte zburătoare au fost detectate deasupra Canadei și SUA, înainte de a fi doborâte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Câțiva nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

Senatoare a partidului premierului Giorgia Meloni: Italia va continua să sprijine Republica Moldova în drumul către aderarea la Uniunea Europeană

Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorii statelor europene și ai formatului G7, acreditați în Republica Moldova. Criza energetică provocată de Rusia, pe agenda discuțiilor

Parlamentul European condamnă dezinformarea Rusiei pentru a justifica războiul din Ucraina și adresează un apel „ferm” către UE de a intensifica „lupta” contra ingerințelor rusești

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Arhivă Radio Chișinău