Washingtonul l-a numit pe diplomatul Matthew Palmer emisar al SUA pentru Balcanii de Vest

  • 31 August 2019 15:17
Washingtonul l-a numit pe diplomatul Matthew Palmer emisar al SUA pentru Balcanii de Vest

SUA au anunțat numirea diplomatului Matthew Palmer în funcția de reprezentant special pentru Balcanii de Vest, al cărui mandat va viza în special pledarea cauzei integrării mai multor state din această regiune în instituțiile europene și transatlantice, informează AFP.

"În exercitarea atribuțiilor sale, Palmer va conduce eforturile noastre de a întări acțiunea diplomatică americană în favoarea păcii, stabilității și prosperității în regiune și se va concentra asupra integrării țărilor din Balcanii de Vest în instituțiile occidentale", informează un comunicat al Departamentului de Stat american.

Din Balcanii de Vest fac parte Macedonia de Nord, Albania, Bosnia, Muntenegru, Serbia și Kosovo.

SUA susțin în mod tradițional aderarea țărilor din această regiune la NATO și/sau la UE.

Matthew Palmer, care își menține funcția de adjunct al secretarului de stat pentru Europa, se va deplasa duminică în Slovenia, pentru a participa la Forumul strategic de la Bled, urmând apoi să participe, până pe 10 septembrie, la reuniuni ce vor avea loc la Bruxelles, Viena și Podgorica.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
14,96
Cer acoperit de nori
Umiditate:74 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău