Washingtonul își exprimă interesul de a participa la negocierile privind soluționarea conflictului din Ucraina

  • 15 August 2019 12:01
Washingtonul își exprimă interesul de a participa la negocierile privind soluționarea conflictului din Ucraina

Statele Unite ale Americii consideră "interesantă" propunerea președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, de a modifica așa-numitul "format Normandia" (Ucraina-Franța-Germania-Rusia) pentru soluționarea conflictului din Donbas și includerea părții americane în acest proces de negocieri - a declarat William Taylor, însărcinat cu afaceri la ambasada americană de la Kiev, scrie RADOR.

Această declarație a diplomatului american a fost făcută într-un interviu pentru Evropeiska Pravda, în contextul în care, anterior, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a sugerat omologului său rus, Vladimir Putin, să poarte discuții directe la Minsk cu participarea președintelui american, a premierului britanic, a cancelarului german și a liderului francez.

"Este necesar, bineînțeles, ca alți participanți la formatul Normandia să spună ce cred despre aderarea Statelor Unite sau a Marii Britanii la aceste negocieri, însă pot spune că, pentru noi, această propunere este interesantă" - a menționat reprezentantul diplomatic al SUA la Kiev. De asemenea, ambasadorul a amintit că SUA sunt reprezentate la negocierile pe această temă de către diplomatul Kurt Volker, Reprezentant Special al SUA pentru Ucraina.

"Volker, de asemenea, susține că este interesat de astfel de modificări și poartă deja discuții despre acest lucru" - a adăugat Taylor. Pe de altă parte, săptămâna trecută, Ministerul francez de Externe a comunicat că nu este luată în considerare posibilitatea extinderii "formatului Normandia" prin includerea Statelor Unite în acest proces de negocieri.

Sursa:Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău