Vremea de Crăciun, în România: ”Vor fi vești bune pentru cei care iubesc zăpada”

  • 09 Decembrie 2023 12:55
Vremea de Crăciun, în România: ”Vor fi vești bune pentru cei care iubesc zăpada”

De săptămâna viitoare vremea se încălzește și vin ploile. Iar de Crăciun, sunt vești bune pentru cei care iubesc zăpada, anunță Mihai Huștiu, meteorolog ANM.

„Situația se va schimba de săptămâna viitoare, dinspre Atlanticul de Nord, circulația atmosferică va aduce un aer mai cald. Astfel, temperaturile vor crește. După ce acest ciclon va tranzita continentul, va ajunge în România, va aduce precipitații, în spatele lui va ajunge o nouă masă de aer rece dinspre N-V. De Crăciun vor fi vești bune pentru cei care iubesc zăpada. Din weekendul viitor, o masă rece va cuprinde țara, iar în săptămâna dinaintea Crăciunului va aduce temperaturi mai coborâte, perioada 18-25 decembrie va aduce temperaturi scăzute în toată țara, va fi mai rece decât normalul perioadei și precipitațiile vor apărea, dar nu vor fi însemnate cantitativ, chiar deficitare prin vest.Iar în săptămâna cu Crăciunul, 25 decemrie până spre 1 ianuarie ar aduce o tendință ușoară de încălzire, dar tot despre temperaturi normale vom vorbi, iar atunci precipitațiile vor fi mai multe în țara noastră. Iar dacă temperaturile vor fi coborâte, vom vorbi de ninsori. Săptămâna viitoare vom avea însă multe ploi”, a spus meteorologul la Digi24.

În zilele următoare, vremea ne face o surpriză și ne vom confrunta cu o inversiune termică, anunță meteorologii. Astfel, la câmpie va fi frig, ceață, iar la munte va fi soare și cald, potrivit meteorologului ANM Mihai Huștiu.

„La Sinaia Cota 2000, temperaturile vor fi mai ridicate chiar decât în București”, precizează specialistul.

„Vorbim de o inversiune termică la acest final de săptămână. Practic, lucrurile s-au liniștit, a nins, nu mai avem precipitații, avem o vreme stabilă, pentru că presiunea atmosferică a crescut. Atunci când crește presiunea, nu mai sunt precipitații, se liniștesc lucrurile. Deasupra țării noastre s-a instalat o masă de aer rece. Aerul rece iarna este greu dezlocuit atunci când apare circulația atmosferică, vânturile. Practic aerul rece fiind mai dens staționează la suprafață. Iar toate zonele joase de relief vor avea în următoarele zile o situație interesantă în care la câmpie va fi frig, vor fi temperaturi scăzute, vor fi nori joși, ceață, iar la munte va fi soare, frumos și cald. Dacă vom merge pe Platoul Bugeci vom vedea întinderi de nori. La Sinaia Cotă 2000, temperaturile vor fi mai ridicate chiar decât în București. În București va fi nebulozitate joasă și ceață”, spune Mihai Huștiu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:4,63 m/s
Mon
6
Tue
6
Wed
7
Thu
7
Fri
6
Arhivă Radio Chișinău