Votul pro-Dodon a fost unul pur etnic (Revista presei)
-
18 Noiembrie 2016 09:55
Revista presei din 18 noiembrie 2016
În ziarul Timpul, Silviu Tănase scrie că votul pro-Dodon a fost unul pur etnic, și că rușii din R. Moldova au votat pentru bandit, criminal, hoț, trișor, plagiator, doar din simplu motiv că este omul Moscovei. A fost în realitate un vot împotriva moldovenilor, împotriva românilor, împotriva limbii române și împotriva Europei, susține autorul. Atâta timp cât rușii votează etnic, nu există niciun fel de „națiune civică moldovenească unită”, iar această retorică nu face altceva decât să paveze drumul spre victorie a partidelor controlate de Moscova, susține autorul. Evident, fără susținerea lui Plahotniuc, care s-a folosit de omul Moscovei pentru a le arăta inamicilor, că fără el nu câștigă nimeni nicio alegere, victoria lui Dodon n-ar fi fost posibilă. Numărul mare de voturi pro-Dodon a fost posibil și pentru că guvernările succesive din 2009 încoace au permis devalizarea economiei, o populație săracă, care trăiește de pe-o zi pe alta, citim în Timpul.
Pe de altă parte, Val Butnaru scrie în Jurnal de Chișinău că oricum ai da, tot de probleme de corupție te împiedici, și nu de geopolitică. El se referă la ”falsificările, campania murdară a lui Dodon, implicarea criminală a slugilor bisericii rusești, a televiziunilor moscovite cu propaganda lor antieuropeană”, care au influențat rezultatele alegerilor.
Dodonia: calomniază, fură și minte, titrează Vasile Gârneț într-un editorial din Ziarul Național. ”Chiar dacă se va vedea până la urmă președinte confirmat, Igor Dodon pornește la drum cu un imens handicap de imagine. Toată lumea a văzut cum și-a dobândit el victoria (încă disputată) în aceste alegeri: calomniind, mințind și furând voturi. Ajutat de cel împotriva căruia ne anunța fals și demagogic că luptă – Vlad Plahotniuc și holdingul său media. Dodon va câștiga poate Președinția, dar legitimitatea sa este mânjită de metodele ilegale prin care a ajuns în acest post. Asta-l va lipsi de credibilitate și de respectul pe care s-ar cuveni să-l aibă cetățenii pentru cea mai înaltă funcție în stat. Igor Dodon, ca președinte, va avea o mare problemă cu intelectualitatea din R. Moldova, în fața căreia n-are nicio autoritate și în mijlocul căreia n-are aderenți. Acum Dodonia pare să se fi instaurat, scrie autorul, adăugând un prefix nou: „PlahoDodonia”.
Și Evenimentul Zilei denunță faptul că în campania sa electorală Dodon s-a bazat în totalitate pe minciuni și atacuri murdare la persoană. Dodonistanul are viitor? – se întreabă autorul editorialului din Evenimentul Zilei, care parafrazează lozinca „Moldova are viitor!” a lui Dodon. Potrivit autorului acest viitor va fi sinistru, iar „cetățenii stimați” ai R. Moldova vor trebui să trăiască sub fricile și fobiile sale în viitorul luminos, construit după chipul și asemănarea sa, în această minunată „țară a lui Dodon”.