Votul electronic ar putea fi testat la alegerile din toamna lui 2023, președinte CEC

  • 05 Ianuarie 2023 11:29
Votul electronic ar putea fi testat la alegerile din toamna lui 2023, președinte CEC

Deși capitolul dedicat votului electronic nu se regăsește în noua versiune a Codului Electoral, autoritățile spun că nu au renunțat la implementarea acestui instrument. Președinta Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman, a declarat în cadrul podcastului „În esență...” de la Radio Europa Liberă că e-votul ar putea fi testat deja la alegerile locale din toamna anului 2023, transmite IPN.

Angela Caraman a menționat că CEC a adoptat un concept privind votul electronic. A fost elaborat un plan de acțiuni și urmează și un caiet de sarcini, care va fi consultat public. După ce va fi elaborat softul, vor urma testări, audit și se va ajunge la pilotare. În variantă optimistă, votul electronic va fi testat la scrutinul din toamnă.

Șefa CEC a mai spus că în cadrul viitoarelor alegeri, buletinele de vot vor fi tipărite în limba română. Însă, la solicitarea organului electoral din teritoriu, buletinele pot fi tipărite și într-o altă limbă decât cea de stat. „Este aceeași formulă care se aplică și acum. S-a speculat foarte mult și este regretabil. În buletinul de vot astăzi se tipărește numele prenumele candidatului și apartenența lui la un partid sau altul”, susține

În contextul unor recente nemulțumiri exprimate de către Comrat că, în procesul de elaborare și adoptare a noului Cod Electoral, nu a fost acceptată solicitarea de a oferi Găgăuziei cinci mandate în Parlamentul de la Chișinău, Angela Caraman a spus că pentru asta ar fi fost nevoie să fie schimbat sistemul electoral, în condițiile în care UTAG dispune deja de o autoritate reprezentativă proprie în acest sens – Adunarea Populară.

Angela Caraman a sugerat în podcast că sistemul pluripartidist moldovean permite actorilor politici găgăuzi să-și înregistreze partide pentru a putea candida în scrutine legislative deopotrivă cu alte formațiuni politice.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău