Volumul materiei de studiu pentru disciplinele predate la școală va descrește

  • 25 Iunie 2019 17:32
Volumul materiei de studiu pentru disciplinele predate la școală va descrește

Începând cu anul școlar 2019-2020, volumul materiei de studiu va descrește gradual cu 25-30% pentru toate disciplinele predate în clasele a V-a și a X-a. Reducerea se va aplica și în cazul elevilor din clasa a VI-a, pentru obiectele noi – fizica și biologia, și pentru cei din clasa a VII-a, la chimie și informatică.

Solicitat de IPN, șeful Direcției învățământ general, Valentin Crudu, a spus că această schimbare se face în favoarea copilului și nu înseamnă că nu se va acorda atenția cuvenită unei discipline sau alteia. „Copilul trebuie să vină la școală cu plăcere”, a declarat Valentin Crudu, menționând că actualmente sunt prea multe teme noi de însușit, pentru care sunt prevăzute prea puține ore academice.

Valentin Crudu a precizat că în 2018 a fost aprobat cadrul de referință pentru curriculumul preșcolar, dar și pentru curriculumul la treapta primară. În prezent, se lucrează la dezvoltarea programelor pentru treapta gimnazială și liceală. Este vorba despre 26 de discipline din planul cadru pentru gimnaziu și 19 discipline la treapta liceală.

Valentin Crudu spune că este nevoie de dezvoltarea competențelor transdisciplinare, iar generația nouă a curriculumului trebuie să aducă această schimbare. Mai exact, este vorba despre corelarea teoriei cu practica, mai ales pentru treapta gimnaziu și liceu. De exemplu, orele pot avea loc la bibliotecă, în laboratoare specializate sau chiar în săli de judecată, acolo unde copiii își pot demonstra abilitățile de comunicare.

Volumul materiei de studiu va descrește gradual pentru toate clasele gimnaziale și liceale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău