Volodimir Zelenski susține că nu a discutat niciodată cu Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump

  • 02 Octombrie 2019 08:45
Volodimir Zelenski susține că nu a discutat niciodată cu Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Donald Trump

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că nu s-a întâlnit și nu a discutat niciodată cu avocatul personal al omologului său american Donald Trump, Rudy Giuliani, relatează site-ul agenției Bloomberg, scrie Mediafax.ro

"Nu m-am întâlnit niciodată cu Rudy Giuliani", a declarat Zelenski în cadrul unei conferințe de presă susținută la Kiev.

"Vreau să vă transmit că nu am simțit niciodată presiune și că sunt foarte mulți oameni în vest și în Ucraina care vor să mă influențeze. Dar sunt președintele unei Ucrainei independente și sper că pașii mei demonstrează că sunt imposibil de influențat", a adăugat liderul ucrainean.

Camera Reprezentanților din SUA a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigației, Camera Reprezentanților i-a trimis citații secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:89 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
6
Mon
9
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău