Ei, și-n această lume, cu pestriță viermuială de ifose și langori, și-au aflat locul doi călători. Nu de orice fel! Nicidecum! Doi călători la fel de pitorești ca și târgurile, orașele și satele prin care peregrinează și/ori benchetuiesc, deosebindu-se de alții (poate) asemenea prin aceea că poartă cu ei, legate cu o sforicică de brâu, caietele de rețete, călimările și penele bine ascuțite, scrie antenasatelor.ro.

Kera Calița și Kir Horia Pană sunt, dacă vreți, cronicarii gastronomi ai unor epoci succesive… și savuroase… de prin Evul Mediu otomănit până-n interbelicul europenizat. Pentru ei, gusturile bune nu au granițe și singureșe frontiere pe care le cunosc sunt cele ale stomacului prea îndestulat.

Dacă vi s-au cam lungit urechile de foame citind acestea de până acum, atunci se cuvine să vă liniștesc. De-acum intrăm în pâine… Ba, pardon… în carte. În cartea cu rețete a celor doi pe care abia ce i-am pomenit.
„Bucătăria Balkaniei” – tom semnat de Aurora Nicolau (alias Kera Calița) și Horia Pană – este poate cel opulent și ofertant rețetar culinar din veacuri trecute. Într-un limbaj care face deliciul cititorului care hămesit deopotrivă după mâncare și poveste, rețetele se lasă răsfoite, rostuite, rostite. Și, pe alocurea (dacă te poți opri din lectură ca să te duci în cuhnie!), gătite! Dar, de nu poți să le gătești – fie că-ți lipsește proviantul pus în carte, fie că ți-e teamă că priceperea ta nu-i îndeajuns pentru fasonul și feleșugul acestor bucate, nu-i bai! Le poți gusta la Jariștea!

Și fiindu-mi mie mâna ocupată să ducă la gură furculița cu bun-gust, fiindu-mi și gura plină, n-am să mă apuc eu să laud bucătăria, cartea și autorii, ci o să-i las pe alți – prinți ai literelor – să se pronunțe. Iacătă ce zic ei!

„Prin felurile alese, prin denumirile lor, uneori de un pitoresc deosebit, și prin modul de prezentare editorială, este o carte ce încântă orice intelectual, mai ales dacă are și un anumit grad de rafinament cultural.” (Constantin Bălăceanu-Stolnici)
„Graiul arhaic, bogat, elocvent, plin de culoare, înfloriturile stilistice, eufemismele bine găsite, ironiile la adresa vremilor originale ce le trăim, ingredientele desemnate prin termenul științific în latinește fac din lectură o plăcere cu urmări salutare în instruirea culturală a cetitorului.” (Adrian-Silvan Ionescu)

„O carte de literatură gastronomică, mă grăbesc să precizez, în tradiția scrierilor lăsate în acest domeniu de Stolnicul Cantacuzino, Kogălniceanu și Negruzzi.” (Eugen Simion)

„Rețetele din Bucătăria Balkaniei reînvie ceremonialul pitoresc din cuhniile de altădată. Ele sunt nu numai instrucțiuni pentru bucătari sau gospodine, ci și pagini de literatură bună, scrise parcă de descendenți ai lui Al. Odobescu, Mateiu I. Caragiale sau Constantin Țoiu.” (Alex. Ștefănescu)

„Și iată că generoasa everghetă ‒ Kera Calița alias Laura Nicolau ‒ ne oferă acum, împreună cu Horia Pana, un manual academic al deliciilor balcanice pe care Domniile lor le știu dintr-o tradiție venerabilă.” (Răzvan Theodorescu)

Ehei, cu asemenea „critici” n-ai cum să nu răzbești la masa cea mare a autorilor celebri de cărți de bucate! Mie, prea umilul scrib, nu-mi rămâne decât să subscriu ziselor dumnealor și să dau mai jos, pentru conformitate, unul dintre „rețepturile” mult lăudate.

Caracatița eleată

Proviant :
o caracatiță de Dodecanez de circa 1 kilogram
o ceapă mare
150 mililitri ulei extravirgin de măsline
50 mililitri oțet de mere
10 grame piper măcinat (Piper nigrum)
cimbru o rămurică (Thymus vulgaris)
10 grame busuioc (Ocimum basilicum)
10 grame sare marină
Caracatița, bătută bine, să-i iasă alegeri democratice din cap, se închide într-o oală cu puțină apă, cam 300 grame și se fierbe 20 minute la foc mic.
Se controlează sub capac și se mai lasă puțin la fiert, adăugând apa până se înmoaie.
Se scurge apa, se mărunțește caracatița și ceapa.
Se pregătește o marinată de ulei de măsline, oțet, sare, piper.
Se așează caracatița și ceapa pe tipsie, se toarnă pe deasupra marinata.
Se presară cimbrul și busuiocul.
Se ornează cu frunze proaspete de portocal.
La masă, numai după prima cupă cu vin, se desbat paradoxele eleate.

Un text de Valentin Țigău