Vladimir Voronin despre proiectele lui Sergiu Litvinenco: Voi vota „pentru”
-
03 Septembrie 2021 08:24
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, spune că va susține proiectul deputatului PAS, Sergiu Litvinenco, privind revocarea din funcții a șefilor mai multor instituții aflate sub control parlamentar. Voronin spune că instituțiile menționate în proiectul PAS ar fi complet ineficiente și chiar ar merita lichidate. Liderul PCRM spune că decizia de a susține acest proiect nu este una luată de comun acord cu PSRM, ci este decizia sa personală, notează IPN.
Liderul PCRM, Vladimir Voronin, spune că în timpul Congresului formațiunii, care va avea loc până la sfârșitul acestui an, nu va mai pretinde la un nou mandat de președinte PCRM, ci se va retrage de la cârma formațiunii.
„Trebuie de făcut schimbări. Toată țara face schimbări, iar comuniștii să rămână în urmă? Cred că voi fi înțeles corect de organizațiile teritoriale de partid, de comuniști. Așa termen lung în fruntea PCRM, este prea mult. Nu sunt astfel de exemple în istoria partidelor comuniste, începând de la Lenin. E timpul să plec. Premisa a fost ca să las în urmă un partid parlamentar”, a spus Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
În timpul emisiunii Vladimir Voronin a mai menționat că va susține proiectul anunțat ieri de ministrul justiției, Sergiu Litvnenco, privind revocarea șefilor mai multor instituții aflate sub control parlamentar. Potrivit lui Vladimir Voronin, șefii acestor entități nu și-ar merita salariile exorbitante.
„Eu, personal, voi vota „pentru”. Pentru că atât această instituție a Audiovizualului, cât și ANRE trebuie lichidate. Am propus în comisia parlamentară lichidarea acestor instituții și Litvinenco a spus că este de acord cu mine. Trebuie fugăriți toți. Niciuna dintre aceste instituții nu se ocupă cu ceea ce trebuie. Salariul celor de la ANRE depinde de tariful combustibilului, al energiei electrice. Dacă tariful se majorează, la ei se majorează salariile. Au câte 80 de mii de lei pe lună. Oamenii luptă pentru a supraviețui, să aibă lumină, gaz, dar lor le este floare la ureche. Eu cu Litvinenco am multe probleme, dar aici sunt de acord”, a spus Vladimir Voronin.
Ieri ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat înregistrarea unui proiect de lege care ar veni să responsabilizeze conducerea instituțiilor aflate sub control parlamentar. Este vorba despre Consiliul Concurenței, ANRE, Consiliul Audiovizualului, Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor și Comisia Națională a Pieței Financiare.
Potrivit proiectului, Parlamentul, prin intermediul organelor sale de lucru, ar urma să analizeze activitatea acestor instituții, iar în cazul unui management defectuos, șefii acestor entități vor fi revocați din funcții.