Vlad Țurcanu: R.Moldova are nevoie de o armată pregătită, pentru a descuraja o eventuală agresiune (Ora de Vârf)
-
16 Noiembrie 2017 18:34
Republica Moldova are nevoie de o armată dotată și funcțională, în condițiile în care o parte din teritoriu este ocupat, de peste 25 de ani, de forțe militare străine. Opinia a fost exprimată de comentatorul politic Vlad Țurcanu, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău, în contextul declarațiilor recente ale președintelui Igor Dodon pentru presa rusă, precum că Republica Moldova unificată nu ar avea nevoie de armată.
„Este limpede. Cu atât mai mult ne trebuie armată, cu cât avem o parte din teritoriu ocupat de peste 25 de ani de forțe militare străine, împotriva voinței noastre. Pentru a ne apăra în cazul în care suntem atacați avem nevoie de echipamente militare, de militari și de pregătire specială. Dar și pentru a descuraja o eventuală agresiune, chiar dacă admitem că nu se întâmplă să existe un nou război ca cel din 1992, dar pentru a descuraja o agresiune, trebuie să păstrezi pe teritoriul țării tale forțe militare. Așa procedează oricine în lumea aceasta. Este o logică simplă. Dincolo de ceea ce urmărește Igor Dodon să producă la nivel de impresie, tot mai mult înțelegem că agenda sa este în corespundere cu ceea ce-și imaginează Federația Rusă pentru Republica Moldova”, a subliniat el.
Vlad Țurcanu a mai atras atenția și asupra contextului în care Igor Dodon a reluat ideea desființării Armatei Naționale, în perioada când regiunea transnistreană a anunțat o mobilizare generală a rezerviștilor, dar și când nerecunoscutul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, discută cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin despre finanțarea regiunii, dar și cum își vor coordona acțiunile cele două părți în cadrul negocierilor în formatul 5+2.