Vlad Țurcanu: Ce consecințe ar putea avea vizita experților Comisiei de la Veneția și OSCE (Ora de Vârf)

  • 30 Ianuarie 2018 18:15
Vlad Țurcanu: Ce consecințe ar putea avea vizita experților Comisiei de la Veneția și OSCE (Ora de Vârf)

O rezoluție negativă dată de misiunea comună a Comisiei de la Veneția și OSCE privind schimbarea sistemului electoral al Republicii Moldova ar putea opri acordarea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene, opinează comentatorul politic Vlad Țurcanu, în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău.

Presupunem ce reacție va exista în cazul unui aviz negativ – se va spune că este unul consultativ. Dar, până la urmă, va fi vorba despre neîncrederea din partea structurilor europene. Concret, poate se va anula acea asistență macrofinanciară, care ne este necesară, dar pe care Comisia Europeană probabil nu o va acorda Republicii Moldova, pentru că lucrurile sunt clare și s-a condiționat în mod deschis acordarea acestei asistențe macrofinanciare de progresele realizate pe această lege privind modificarea Codului electoral.”

Amintim că o delegația comună a Comisiei de la Veneția și OSCE, s-a aflat într-o vizită de informare în Republica Moldova privind legislația electorală modificată. Avizul experților urmează să fie prezentat în luna martie.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, experții s-au arătat interesați de criteriile și modul de constituire a circumscripțiilor, de mecanismele care asigura caracterul incluziv al viitoarelor alegeri, precum și de alte aspecte tehnice de organizare a scrutinelor conform noilor norme.

Sistemul electoral a fost modificat în vara anului trecut, astfel că la următoarele alegeri 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, iar 51 în circumscripții uninominale. Reforma a fost dur criticată atât de opoziție și de organizații internaționale, în special Comisia de la Veneția care a îndemnat autoritățile să renunțe la sistemul mixt de vot.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
7,18
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sat
5
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
-2
Arhivă Radio Chișinău