Vlad Filat va avea o nouă întrevedere cu Evgheni Șevciuk
-
19 Iunie 2012 10:14
Premierul Vlad Filat se va întâlni miercuri, 20 iunie, cu liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, în cadrul unei conferințe pe tema reglementării conflictului transnistrean, care se va desfășura în Germania.
Conferința este organizată de OSCE și se va desfășura în localitatea germană Rottach-Egern, potrivit unui comunicat al executivului de la Chișinău.
La conferință vor fi prezenți negociatorii politici și șefii grupurilor de lucru din diferite domenii de la Chișinău și Tiraspol, precum și reprezentanți ai formatului “5+2” și altor actori internaționali antrenați în rezolvarea conflictului. În cadrul conferinței va avea loc și o întrevedere bilaterală între Vlad Filat și Evgheni Șevciuk.
Cei doi au avut mai multe întrevederi oficiale și neoficiale în ultima jumătate de an, de când Evgheni Șevciuk a devenit lider al administrației de la Tiraspol.