Vlad Batrîncea, despre cheltuielile lunare: Cu 6000 de lei nu pot trăi, nu-mi ajunge
-
29 Septembrie 2020 08:10
Președintele fracțiunii parlamentare PSRM, Vlad Batrîncea, și conducător al grupului de inițiativă de colectare a semnăturilor pentru candidatul la prezidențiale Igor Dodon, susține că nu poate supraviețui cu șase mii de lei pe lună, iar cheltuielile se ridică la nivelul unui salariu de deputat, notează IPN. „”
„Cu 6000 de lei nu pot trăi, nu-mi ajunge. Eu cheltui în limita salariului meu, primesc salariu 13 – 14 mii de lei. Acesta este bugetul pentru mine și pentru cineva care este cu mine”, a declarat Vlad Batrîncea în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
Întrebat dacă va dona în acest an pentru campania lui Igor Dodo, deputatul a făcut trimitere la declarațiile șefului statului în care menționează că electorala din această toamna va fi una fără prea multe cheltuieli.
„Campania din acest an va fi modestă și nu cred că vor fi foarte multe donații. Vom decide. Nu am intrat în campania electorală și oricum toate declarațiile vor fi publice”, a adăugat președintele fracțiunii PSRM în Parlament.
Mai mult decât atât, Vlad Batîrncea precizează că Igor Dodon preconizează să plece în concediu în luna octombrie, pentru a nu fi acuzat că exploatează resursa administrativă în campania electorală.
„Va avea o campanie electorală modestă, fără panouri, fără multă publicitate. Vă pune accent pe vizite în teritoriu. Mie-mi pare că aceasta abordare este corectă. Domnul președinte își va la concediu pentru luna octombrie ca să nu fie învinuit că folosește resurse administrative. Va merge să lucreze în teritoriu fără girofar. Pentru noi nu este problemă, noi toată viața am lucrat și fără pază, și fără mașini de serviciu”, a afirmat deputatul socialist.