Vitali Ignatiev declară că neînțelegerile dintre Chișinău și Tiraspol ar putea escalada

  • 31 Martie 2017 09:22
0%
00:00:00
00:00:00

Administrația de la Tiraspol se declară îngrijorată de faptul că neînțelegerile dintre Chișinău și Tiraspol ar putea escalada și duce la reizbucnirea unui conflict armat, la fel ca acum 25 de ani. Principala amenințare în acest sens ar fi instituirea controlului comun moldo-ucrainean la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisk, potrivit șefului departamentului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev. Tiraspolul se opune vehement și transformării misiunii de pace de la Nistru în una civilă. 

Administrația de la Tiraspol rămâne pe aceleași poziții: ea consideră Republica Moldova drept stat agresor și pledează în continuare pentru recunoașterea independenței regiunii secesioniste, și eventuala ei alipire la Rusia, în conformitate cu rezultatele unui referendum nerecunoscut, desfășurat în anul 2006, au declarat ieri, în cadrul unei întrevederi cu un grup de jurnaliști din Republica Moldova și România, reprezentanți ai administrației separatiste din stânga Nistrului.

În ceea ce privește transformarea actualei misiuni de pace, formată în cea mai mare parte din militari ruși, în una civilă, Tiraspolul se opune categoric acestui lucru, considerând că ar pune în pericol securitatea în regiune și ar putea conduce la un nou conflict armat.

Cea mai mare îngrijorare o provoacă însă intenția Republicii Moldova și Ucrainei de a institui control comun la punctul de trecere a frontierei Cuciurgan-Pervomaisk, despre care Chișinăul spune că are drept scop reducerea contrabandei. Tiraspolul consideră că acest lucru ar conduce la instituirea unei blocade economice a Transnistriei și ar putea provoca ciocniri între forțele de ordine moldovenești care vor fi instalate la hotarul cu Ucraina și cele din stânga Nistrului. 

”Nu există nici un mecanism de separare a structurilor de forță, nu există nici un mecanism care ar reglementa activitatea lor. Prezența lor ar putea genera din start conflict, un conflict în care se vor confrunta populația transnistreană cu forțele moldovenești, pe teritoriul Ucrainei. Pare a fi vorba de un coctail Molotov pe care cineva încearcă să-l pregătească”, a declarat șeful departamentului de externe de la Tiraspol, Vitali Ignatiev.

Totodată, reprezentanții Tiraspolului se opun retragerii munițiilor și trupelor ruse din regiune. 

”Pentru noi depozitele cu armament nu reprezintă un pericol. La drept vorbind, pentru noi, armata rusă este în primul rând un element de securitate”, a declarat șeful delegației transnistrene la Comisia Unificată de Control, Oleg Beleakov..

Totuși, reprezentanți ai administrației transnistrene par să se contrazică reciproc pe unele subiecte ce țin de reglementarea conflictului. Oleg Beleakov a declarat că un protocol semnat în luna ianuarie privind libera circulație s-ar fi datorat discuțiilor dintre Igor Dodon și liderul nerecunoscut de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Pe de altă parte, Vitali Ignatiev, venit la discuțiile cu jurnaliștii după o nouă întrevedere între președintele Dodon și Vadim Krasnoselski, a sugerat că acestea nu aduc nici un fel de rezultate concrete, inclusiv pentru că Igor Dodon nu reprezintă o poziție consolidată a Chișinăului.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:2,57 m/s
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău