Viitorul politic al lui Navalnîi nu este treaba Kremlinului (purtător de cuvânt)
-
20 Februarie 2021 15:15
Viitorul politic al lui Alexei Navalnîi, cel mai proeminent critic al președintelui Vladimir Putin, nu este treaba Kremlinului, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin.
"Nu este absolut deloc treaba noastră", a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când i s-a cerut să comenteze viitorul politic al lui Navalnîi după ce acesta a pierdut apelul împotriva a ceea ce el a spus că este o decizie motivată politic de a-l încarcera timp de aproape trei ani pentru nerespectarea condițiilor eliberării condiționate.
Cu toate acestea, un tribunal din Moscova i-a redus cu șase săptămâni termenul de închisoare de doi ani și opt luni. Sentința inițială a fost de trei ani și jumătate din care s-a redus perioada de timp pe care a petrecut-o deja în arest la domiciliu, pentru o fraudă datând din 2014 pentru care primise inițial o pedeapsă de detenție cu suspendare.
Navalnîi a răspuns sarcastic la hotărâre. "Au redus pedeapsa cu 1,5 luni. Grozav!'' a spus el dintr-o cușcă de sticlă în sala de judecată.
În vârstă de 44 de ani, opozantul i-a explicat mai devreme judecătorului că nu este vinovat de încălcarea termenilor eliberării condiționate, așa cum a constatat o instanță anterioară. El a spus că nu a putut să se prezinte la serviciul închisorii de la Moscova anul trecut, deoarece în acel moment se afla în convalescență în Germania după o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic, act pe care i-l atribuie Kremlinului. Președintele Putin a respins acest lucru, susținând că Navalnîi face parte dintr-o campanie de trucuri murdare susținute de SUA pentru a-l discredita.
"Nu vreau să ies în evidență, dar toată lumea știa unde mă aflu", i-a spus Navalnîi judecătorului. "După ce mi-am revenit, am cumpărat un bilet de avion și am venit acasă".
Politicianul a afirmat că nu regretă că s-a întors în Rusia, că credința sa în Dumnezeu l-a ajutat să reziste și că "puterea stă în adevăr". "Țara noastră este construită pe nedreptate. Dar zeci de milioane de oameni își doresc adevărul. Și mai devreme sau mai târziu îl vor primi''.
Echipa juridică a lui Navalnîi va încerca să conteste decizia de respingere a contestației sale față de decizia de a transforma condamnarea la închisoare cu suspendare la închisoare cu executare.
Țările occidentale au condamnat cazul și discută posibile sancțiuni asupra Rusiei.
Navalnîi urmează să se prezinte din nou în instanță sâmbătă pentru ceea ce se așteaptă să fie punctul culminant al unui proces separat de calomnie împotriva sa. El este acuzat că a defăimat un veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial care a participat la un clip promoțional ce susținea reformele constituționale anul trecut. Aceste modificări ale legii fundamentale îi permit lui Putin să candideze pentru încă două mandate la Kremlin după 2024, dacă dorește.
Opozantul politic i-a descris pe oamenii din clip ca fiind trădători și lachei corupți. El a susținut însă că afirmațiile sale nu au fost îndreptate în mod special împotriva veteranului și că autoritățile folosesc acuzația pentru a-i păta reputația.
Procurorii au cerut instanței să-l amendeze pe Navalnîi cu 950.000 de ruble (12.800 dolari) pentru calomnie.