VIDEO | Zeci de persoane, documentate de polițiști după protestul de ieri. Au recunoscut că li se promitea bani de la Șor

  • 19 August 2025 14:25
VIDEO | Zeci de persoane, documentate de polițiști după protestul de ieri. Au recunoscut că li se promitea bani de la Șor

43 de persoane care au participat ieri la manifestațiile orchestrate de organizația criminală „Șor” au recunoscut că li s-au promis bani pentru a protesta, anunță Poliția Republicii Moldova. Autoritățile au demarat acțiuni legale împotriva celor care au organizat protestele plătite, dar și împotriva membrilor grupării criminale implicate.

Potrivit Poliției, organizația criminală „Șor”, prin intermediul persoanelor interpuse, a implicat minori și reprezentanți ai diferitor comunități etnice, fiindu-le promise plăți ilegale, pentru a crea dezbinare și a instiga la ură în apropierea unor instituții și obiective de interes public din capitală.

Potrivit comunicatului oficial, scopul a fost crearea de dezbinare și instigarea la ură, inclusiv prin provocarea agresivă a forțelor de ordine aflate la datorie.

28 de persoane care au manifestat comportament agresiv au fost conduse la sediile Poliției pentru documentare.

Gruparea „Șor” a fost desemnată organizație criminală în 2023, iar partidul cu același nume a fost scos în afara legii pentru implicare în acte de corupție și tentative repetate de destabilizare a ordinii publice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de Muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:2,47 m/s
Wed
23
Thu
23
Fri
23
Sat
21
Sun
25
Arhivă Radio Chișinău