VIDEO Vladimir Putin a vizitat pentru prima dată soldați ruși răniți în războiul din Ucraina
-
25 Mai 2022 17:42
Președintele rus Vladimir Putin a vizitat miercuri un spital în care se află soldați ruși răniți, prima astfel de vizită făcută trupelor sale în cele peste trei luni de la declanșarea războiului din Ucraina.
Kremlinul a refuzat anterior în mod repetat să precizeze dacă Putin intenționează să viziteze soldații ruși de pe front sau din spitale, afirmând că un anunț în acest sens va fi făcut când „va veni momentul”, scrie HotNews.ro.
Putin a fost însoțit în vizita făcută la un spital din Moscova de către ministrul său al Apărării, Serghei Șoigu.
Putin nu va vizita și soldații ruși de pe front
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a precizat miercuri că Putin a avut mereu intenția să viziteze soldații ruși răniți dar că abia acum i s-a eliberat suficient calendarul pentru a-i permite acest lucru.
La jumătatea lunii martie Kremlinul declara însă că Putin nu intenționează să viziteze și soldații ruși de pe front și nu a anunțat până în prezent că președintele rus ar fi revenit între timp asupra deciziei.
Ultimul bilanț publicat miercuri de Ucraina afirmă că rușii au pierdut aproape 29.500 de militari de la declanșarea invaziei pe 24 februarie.