VIDEO/Studii în România | Informații despre universitățile din Iași

  • 15 Iulie 2021 12:13
VIDEO/Studii în România | Informații despre universitățile din Iași

Iașul - un oraș al premierelor românești, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru în limba română, al primului muzeu literar memorial și al primului Muzeu de Istorie Naturală. Și nu doar de atât, în oraș a fost construită cea mai veche universitate din România, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, pe vremuri Universitatea din Iași.

Fondată în 1860, la scurt timp după formarea Principatelor Unite și continuatoarea vechii Academii Mihăilene Universitatea din Iași, este prima universitate modernă a României. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România. Universitatea are astăzi 15 facultăți, cu peste 40.000 de studenți, iar clădirea principală, monument de arhitectură, a fost ridicată în 1896.

Facultățile din Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” sunt: Biologie, Chimie, Drept, Economie și Administrarea Afacerilor, Educație Fizică și Sport, Filosofie și Științe Social – Politice, Fizică, Geografie și Geologie, Informatică, Istorie, Litere, Matematică, Psihologie și Științe ale Educației, Teologie Ortodoxă, Teologie Romano-Catolică, Centrul de Studii Europene.

Deasemenea, în Iași activează și continuatoarea primei școli superioare de inginerie din România. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași care se numără printre cele mai vechi și cunoscute instituții de profil din țară (a fost înființată în anul 1937), fiind administratorul unei importante tradiții în educația inginerească, științifică și culturală. Are o prezență distinsă atât pe plan local și național, cât și pe plan internațional. Biblioteca Universității „Gheorghe Asachi” este una din cele mai frumoase biblioteci din lume.

Facultățile Universității ,, Gheorghe Asachi” sunt : Arhitectură, Automatică și Calculatoare, Construcții și Instalații, Construcții de Mașini și Management Industrial, Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, Hidrotehnică, Geodezie și Ingineria Mediului, Inginerie Chimică și Protecția Mediului, Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, Mecanică, Știința și Ingineria Materialelor, Textile Pielărie și Management Industrial.

Prima școală superioară de muzică din România, Universitatea de Arte George Enescu, are ca obiectiv principal organizarea și formarea educației în domeniul prioritar național Arte, ce include domenii de licență: Muzica (specializările: Interpretare muzicală, Pedagogie muzicală, Compoziție, Muzicologie, Dirijat, Muzică religioasă), Artele vizuale și Design (cu specializările: Pictură, Sculptură, Grafică, Moda-design vestimentar, Artă murală, Pedagogia artelor plastice si decorative, Conservare – Restaurare, Design, Istoria și Teoria artei) și Teatru (cu specializările: Actorie, Actorie/Păpuși/Marionete, Regie, Teatrologie-Jurnalism teatral).

Facultățile Universității de Arte George Enescu: Teatru, Arte Vizuale și Design, Interpretare, Compozitie și Studii Muzicale Teoretice.

Unul dintre cele mai vechi asezaminte de invatamant superior din tara noastră, a fost fondat în 1879, ca Facultate de Medicina, fiind ulterior asociat cu alte două instituții ce completează aria pregătirii medicale – Facultatea de Farmacie si Facultatea de Medicina Dentara. In anul 1991, institutului i se acordă statutul de Universitate, primind numele celebrului reprezentant al Școlii de Anatomie Functională Iasi, Grigore. T. Popa. Ulterior este inclusă și Facultatea de Bioinginerie Medicală, singura de acest fel din România.

De-a lungul timpului, mari personalități au marcat activitatea Universității de Medicină: Grigore T. Popa, Leon Scully, Petru Poni, C.I. Parhon, Aristide Peride, Ion Ciure, Ludovic Russ, Ernest Juvara, C. Proca, N. Leon, V. Sion, Fr. Reiner, E. Riegler, Al. Slatineanu, I. Tanasescu, A. Tupa, V. Rascanu, L. Baliff, J. Nitulescu, O. Franche, Vl. Butureanu, P. Vancea si alții.

Facultățile Universității de Medicină și farmacie ,, Gr. T.Popa”Iași sunt: Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Bioinginerie Medical.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad” este o instituție specializată în învățământul superior agronomic și medical veterinar, cu anvergură la nivel național și european, având ca misiune fundamentală formarea de ingineri specializați în agricultură, montanologie, horticultură, inginerie și management, ingineria produselor alimentare, inginerie mediului, zootehnie, licențiați în biologie și doctori medici veterinari.

Facultățile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad sunt: Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Medicină Veterinară.

Universitatea „Petre Andrei” din Iași este cea mai mare și mai prestigioasă instituție privată de învățământ superior din regiunea Moldovei cu toate programele acreditate, incluse în oferta educațională.

Facultățile Universității „Petre Andrei” din Iași: Drept, Psihologie, Științele Educației și Asistență Socială, Științe Politice și Administrative, Economie

În total aproape 60.000 de studenți care dau viață orașului și sunt, în mare parte, ținta companiilor care investesc în Iași, sunt în căutare de debușeuri pe piața forței de muncă.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:2,57 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău