VIDEO | Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin

  • 16 Mai 08:00
VIDEO | Sfârșitul tranziției post-sovietice. Op-Ed de Victor Pelin

„Tranziția post-comunistă a ajuns în punctul final, al bifurcației, după care evoluțiile de mai departe se pot îndrepta, fie spre o nouă ediție a imperialismului rusesc, fie în direcția opusă – integrarea europeană. Acesta este actualul context, în care Ucraina, Georgia și Republica Moldova au depus cerere pentru obținerea statului de candidat pentru aderarea la UE....” ---

Evenimentul care a marcat sfârșitul tranziției post-sovietice

În ultimii doi ani, în spațiul post-sovietic, au avut loc mai multe evenimente care marchează încheierea așa-zisei perioade de tranziție de la imperiul totalitar comunist către o comunitate reînnoită și atractivă pentru fostele republici unionale. Evident, cu excepția statelor balice. Miza pe așa-zisa Comunitate a Statelor Independente (CSI) s-a dovedit, de la bun început, a fi lipsită de perspective, fiind vorba despre un surogat amorf, văzut eronat ca o etapă a despărțirii civilizate.  

Eșecul CSI a fost pecetluit, când a devenit clar că toate eforturile Federației Ruse au fost îndreptate spre găsirea unei formule pentru refacerea imperiului defunct, nicidecum pentru edificarea unei comunități a partenerilor cu interese comune și drepturi egale. În consecință, după 30 de ani, în februarie 2022, conducerea de vârf a Rusiei a decis că doar prin intermediul aplicării forței militare poate încerca ajungerea la izbândă – refacerea imperiului. În astfel de circumstanțe, nu ar fi o exagerare să se afirme că odată cu agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei s-a încheiat așa-zisa perioadă a tranziției post-sovietice. Pur și simplu, după război nu mai există nicio posibilitate pentru reașezarea de o manieră pașnică și reciproc avantajoasă, pe principii unanim acceptabile, a spațiului post-sovietic.

Pe lângă CSI, și așa-zisul proiect al lumi ruse s-a dovedit a fi unul lipsit de izbândă, fiind unul de sorginte imperialistă. Este de remarcat că chiar în ajunul invaziei în Ucraina, președintele Vladimir Putin declara că... „lumea rusă este multilaterală, imensă. Nu noi am creat-o. Misiunea noastră este să o consolidăm, să o dezvoltăm și să o facem atractivă pentru cetățenii noștri, pentru întreaga lume”. În doar câteva luni de război împotriva Ucrainei oricine s-a putut convinge cât de atractivă este lumea rusă, propagată de Vladimir Putin. 

Despre coincidențe și argumente

Sfârșitul tranziției post-sovietice este evidențiat și de trecerea recentă în neființă, în mai 2022, a doi dintre semnatariI acordului privind disoluția imperiului sovietic și, respectiv, de constituire a CSI. La 3 mai, la vârsta de 86 de ani, a decedat Stanislav Șușchevici, ex-președintele Sovietului Suprem al Belarusului independent, care și-a pus semnătura pe acordul privind disoluția URSS, de la Beloveja. O săptămână mai târziu, la 10 mai, la vârsta de 88 de ani, a plecat în lumea celor drepți și Leonid Kravciuk, primul președinte al Ucrainei independente.

Este de remarcat că semnatarii menționați ai acordului de la Beloveja au fost promotori fideli ai proceselor integraționiste în spațiul post-sovietic. Eforturile lor nu s-au soldat cu succes din simplul motiv că președintele Rusiei, Vladimir Putin, succesorul nominalizat al celui de al treilea semnatar și inițiator al disoluției URSS – Boris Elțin, a decis că prioritară este refacerea cu orice preț a imperiului rusesc, inclusiv prin intermediul celor mai brutale metode: a) ațâțarea și susținerea separatismului în ex-republicile sovietice; b) utilizarea șantajului energetic pentru exercitarea presiunilor politice; c) anexarea teritoriilor statelor vecine; d) agresiunea militară directă.

Agresiunea împotriva Ucrainei a fost motivată în discuția lui Putin cu Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, prin faptul că în 2014 în Ucraina ar fi avut loc o lovitură de stat: „Cunosc preocupările dumneavoastră în legătură cu operațiunea militară a Rusiei în Donbas, în Ucraina. <...> Întreaga problemă a apărut după lovitura de stat care a avut loc în Ucraina în 2014. Poți să-o numești cum vrei, dar cu adevărat a fost o lovitură de stat neconstituțională.” Argumentul respectiv este pur și simplu incalificabil. Vorba e că după fuga din țară, în 2014, a președintelui Victor Yanucovoci, în Ucraina au avut loc alegeri prezidențiale și parlamentare, rezultatele cărora au fost recunoscute de către Federația Rusă. Farmecul situației constă în faptul că președinții Petro Poroșenco, iar apoi Vladimir Zelenski, și-au câștigat mandatele prezidențiale în cadrul unor alegeri libere, fără a fi nominalizați de cineva.

În contrast, Vladimir Putin și-a câștigat primul mandat prezidențial în calitate de candidat nominalizat de președintele Elțin, care potrivit părerii majorității cetățenilor și a organelor de drept din Rusia a săvârșit o serie de crime grave împotriva ordinii constituționale: a) a inițiat disoluția URSS; b) a organizat și condus lovitura de stat din octombrie 1993; c) a falsificat rezultatelor alegerilor prezidențiale din 1996; d) a pornit și dus un război criminal în Cecenia, care s-a soldat cu moartea a zeci de mii de cetățeni ruși.

În astfel de circumstanțe, președintele Vladimir Putin, ținând cont de procesul de accedere la putere, are mult mai puțină legitimitate, decât oricare dintre președinții ucraineni, dinaintea și după Yanukovici. Mai mult, niciun președinte ucrainean nu și-a permis să modifice constituția țării pentru a-și prelungi aflarea în funcție, după cum a procedat Putin, copiind exemplele altor regimuri autoritare post-sovietice. Din cele menționate, e clar că argumentele lui Putin, împărtășite Secretarului General al ONU, nu valorează nicio ceapă degerată. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei are o singură explicație – manifestarea reflexelor imperialiste.

Ultima “scoabă” a lumii ruse

Nu încape îndoială că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a fost planificată cu mult timp înaintea invaziei din februarie 2022. Articolul din 18 iunie 2020 a președintelui Putin pentru revista americană The National Interest Adevăratele lecții ale celei de-a 75-a aniversări a celui de-al Doilea Război Mondial, a fost de fapt o încercare anticipată de justificare a revanșismului. În acest scop, Putin a pus mai întâi vina pe Occident pentru revanșismul nazist, care s-a manifestat plenar după Primul război mondial. În acest sens, acțiunile Rusiei din ultima vreme nu par a fi altceva decât încercarea de a se revanșa pentru în înfrângerea URSS în războiul rece și disoluția ulterioară a imperiului sovietic.

Problema e că încercarea de revanșă a Rusiei se transformă treptat în șantaj la adresa întregii lumi prin amenințarea folosirii armei nucleare pentru a-și atinge scopurile. Faza activă a șantajul a început în vara anului 2021, odată cu limitarea furnizării gazului pe piața europeană, apoi au urmat faimoasele scrisori către SUA și NATO pentru revenirea la sferele de interese dinaintea disoluției URSS, pentru a culmina cu agresiunea împotriva Ucrainei și amenințarea cu denazificarea a altor state, teritoriile cărora au fost cândva parte a imperiului țarist. Așa lucrurile se așază perfect într-un lanț logic.  

De fapt, principala problemă a Rusiei este că pretențiile sale de a influența sorțile lumii nu sunt deloc pe potriva potențialului acesteia. Se dovedește că în afară de bogățiilor sale naturale, Rusia nu prea are ce oferi partenerilor săi comerciali. În acest sens, s-a ajuns până a recunoaște că Rusia, fără tehnologiile de import, nu produce nici măcar cuie. Singurul lucru cu care conducerea Rusiei încearcă să se impună în fața opiniei publice internaționale este să insiste că întreaga omenire trebuie să-i fie recunoscătoare pentru cel mai mare număr de victime pe care l-a pus pe altarul victoriei în cel de al Doilea război mondial.

De fapt, nimeni nu pune la îndoială contribuția URSS la victoria împotriva nazismului. Totuși, sunt mulți cei care contestă comportamentul URSS din perioada 1939-1941, când de fapt a participat la divizarea Europei și a discutat despre împărțirea lumii alături de Germania nazistă. Evenimentele istorice vorbesc de la sine. La fel, sunt foarte mulți cei care contestă comunizarea totalitaristă a Europei Centrale și de Est după victoria asupra nazismului. De aici vine și atitudinea neunivocă față de așa-zisa panglică a Sf. Gheorghe, care a devenit simbol al victoriei abia în 2005, iar anterior fusese folosită de: a) imperiul țarist; b) mișcarea albgardistă; c) armata de eliberare națională a generalului Vlasov, care a luptat de partea naziștilor. Actualmente, panglica respectivă este și simbol al agresiunii militare împotriva Ucrainei! Așadar, panglica Sf. Gheorghe este privită, pe bună dreptate, drept o legătură simbolică între imperiile țarist, stalinist și cel putinist, deservind per ansamblu ideologia lumii ruse.

Concluzii

Tranziția post-comunistă a ajuns în punctul final, al bifurcației, după care evoluțiile de mai departe se pot îndrepta, fie spre o nouă ediție a imperialismului rusesc, fie în direcția opusă – integrarea europeană. Acesta este actualul context, în care Ucraina, Georgia și Republica Moldova au depus cerere pentru obținerea statului de candidat pentru aderarea la UE.

 

Sursa IPN.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:97 %
Vint:0,51 m/s
Mon
3
Tue
5
Wed
1
Thu
1
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău