VIDEO | Republica Moldova și Spania au semnat un Memorandum de cooperare în domeniul justiției
-
11 Septembrie 10:57

Ministra Justiției a Republicii Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, a semnat la Madrid un Memorandum de înțelegere cu ministrul Președinției, Justiției și Relațiilor cu Parlamentul al Regatului Spaniei, Félix Bolaños García.
Potrivit Ministerului Justiției, documentul prevede sprijin reciproc pentru modernizarea sistemului judiciar, consolidarea cooperării internaționale și adaptarea legislației Republicii Moldova la standardele europene. Memorandumul include, de asemenea, schimb de experiență, instruirea specialiștilor din domeniu și colaborare directă între instituțiile subordonate celor două ministere.
În cadrul întrevederii bilaterale, Veronica Mihailov-Moraru a subliniat că aprofundarea cooperării cu Spania va consolida capacitățile instituțiilor din Republica Moldova și va contribui la avansarea parcursului european al țării.
La rândul său, Félix Bolaños García a reiterat sprijinul ferm al Spaniei pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și a menționat domeniile concrete în care vor fi intensificate schimburile de experiență: protecția avertizorilor de integritate, combaterea violenței împotriva femeilor, măsuri anticorupție, perfecționarea legislației electorale și soluționarea alternativă a litigiilor.
Vizita delegației Ministerului Justiției al Republicii Moldova în Spania a inclus întrevederi cu reprezentanții Curții Supreme de Justiție, Agenției pentru Recuperarea Bunurilor, Administrației Penitenciarelor și Agenției pentru Digitalizarea Justiției.