VIDEO | Președintele Parlamentului a înmânat Diplome de Onoare cu ocazia celor 30 de ani de Independență
-
26 August 2021 16:19
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a decernat astăzi Diplome de Onoare mai multor personalități marcante cu ocazia sărbătoririi celor 30 de ani de Independență a Republicii Moldova.
Potrivit unui comunicat al Legislativului, Diplome de Onoare au fost oferite în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru contribuții remarcabile și merite deosebite, în diferite domenii de activitate:
1. Excelenței Sale Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova;
2. Andrei Petre, Consilier diplomatic al Ambasadei României la Chișinău;
3. Vasile Iovu, naist, solist-instrumentist al Orchestrei de muzică populară ”Folclor” a Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”;
4. Vali Boghean, compozitor, muzician, solist-instrumentist și vocalist;
5. Maria Manoli, primar al satului Zubrești, Strășeni;
6. Nicolae Calaidjoglu, primar al satului Alexandru Ioan Cuza, Cahul;
7. Valeriu Mițul, ex-primar al satului Corjova, Dubăsari;
8. Ion Iovcev, ex-director al Liceului Teoretic ”Lucian Blaga” din Tiraspol;
9. Lidia Crețu, ex-director al Liceului Teoretic ”Emil Necula”, satul Merenii Noi, Anenii noi.
Distincțiile Parlamentului Republicii Moldova se conferă de către Președintele Parlamentului cetățenilor, instituțiilor, organizațiilor colectivelor de creație, etc., în semn de recunoștință și înaltă apreciere a meritelor acestora.