VIDEO | Poliția anunță deschis „sezonul de vânătoare” asupra hoților de buzunare din Chișinău

  • 28 Decembrie 2016 06:11
VIDEO | Poliția anunță deschis „sezonul de vânătoare” asupra hoților de buzunare din Chișinău

Pe parcursul sărbătorilor de iarnă Direcția de Poliție a municipiului Chișinău a inițiat un șir de acțiuni pentru combaterea și prevenire a furturilor din buzunare. Acestea se datorează fluxului în creștere a furturilor de acest fel în magazinele și piețele comerciale din Chișinău.

Recent, polițiștii au reținut în flagrant delict un individ în vârstă de 32 ani, anterior judecat, după ce a sustras din geanta unei femei bani în sumă de  2000 lei, în timp ce se deplasau cu maxi taxi de pe ruta 112. Ulterior, a fost reținut și un complice al acestuia, în vârstă de 37 ani, anterior judecat pentru infracțiuni de același fel, potrivit unui comunicat de presă al Poliției.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au făcut percheziții la domiciliul acestuia, de comun cu angajații BPDS “Fulger”, unde au depistat telefoane mobile și portmonee. Potrivit informațiilor preliminare, bunurile depistate ar fi fost anterior sustrase de la cetățeni.

VIDEO | Poliția anunță deschis „sezonul de vânătoare” asupra hoților de buzunare din Chișinău

Bănuiții sunt cercetați penal pentru pungășie și riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de până la 4 ani.

În acest context Poliția Capitalei intervine cu un apel către cetățeni și recomandă următoarele:

  • Când așteptați mijlocul de transport public la stație, acordați maximă atenție persoanelor ce au un comportament suspect;
  • Pregătiți din timp banii pentru achitarea călătoriei, înainte de a urca în transport;
  • Evitați să citiți în timpul călătoriei, deoarece puteți deveni ținta hoțului de buzunare;
  • Evitați să păstrați banii în buzunarele din spate;
  • În cazul în care nimeriți în locuri publice aglomerate și sunteți bruscat, asigurați-vă buzunarele și priviți cu atenție la persoanele din jur;
  • Geanta atârnată neglijent pe umăr este momentul potrivit al hoțului de buzunare;
  • Țineți bagajul personal pe cât posibil în văzul ochilor;
  • Nu uitați, majoritatea hoților de buzunare sunt permanent îmbrăcați elegant și pot avea o vârstă diferită.

Conform datelor statistice, pe parcursul anului trecut au fost comise 100 furturi din buzunare în  piețele comerciale, iar pe parcursul anului curent au fost înregistrate 109 asemenea cazuri.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
9
Mon
8
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău