La sfârșitul ultimei ere glaciare, mineri indigeni din Peninsula Yucatan se aventurau la lumina torțelor în peșteri adânci, pentru a extrage un mineral de preț - ocrul -, conform unui studiu transmis de Live Science, preluat de Agerpres.

Mineralul este un pigment foarte folosit de oamenii preistorici atât în scopuri rituale, cât și în activitățile de zi cu zi, inclusiv în pictarea rocilor sau a pereților peșterilor, în ritualuri de îngropare și posibil chiar pentru alungarea insectelor și paraziților. Ocrul este o varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier.

Nu se știe însă exact în ce mod era ocrul folosit de indigenii din Peninsula Yucatan. După ce aceștia au extras ocru din peșteri, în urmă cu 10.000 până la 12.000 de ani, unele grote au fost inundate la sfârșitul epocii de gheață, în urma creșterii nivelului mărilor și oceanelor. Însă apa din peșteri a conservat taberele minerilor și chiar și rămășițele focurilor folosite de aceștia, permițându-le arheologilor să descopere exact cum era extras acest mineral în preistorie.

Acest sit din Mexic a devenit practic "o capsulă subacvatică a timpului", conform coordonatorului acestui studiu publicat în ultimul număr al revistei Science Advances, Brandi MacDonald, profesor la Laboratorul de Arheometrie al Universității din Missouri. "Este o oportunitate rară să poți vedea ceva atât de vechi și atât de bine conservat", a adăugat ea.

Peșteri inundate

Scufundătorii în peșteri au descoperit acest sit arheologic în aprilie 2017 - după ce unul dintre coautorii studiului, Fred Devos, scafandru în cadrul Centrului de Cercetări ale Sistemului Acvifer din Quintana Roo (CINDAQ), a observat un pasaj subacvatic în sistemul de peșteri Sagitario.

Acest pasaj subacvatic i-a condus pe scafandri spre un sit arheologic perfect conservat ce conține o gamă largă de artefacte folosite în extragerea ocrului - printre care unelte, gropi din care s-a extras ocru și însemne făcute din roci probabil pentru ca minerii din preistorie să nu se rătăcească în labirintul întunecat al peșterilor.

După descoperire, situl a fost cercetat și cu ajutorul lui Eduard Reinhardt, geoarheolog la Universitatea McMaster din Canada, conform unui alt coautor al studiului, fondatorul CINDAQ Samuel Meacham, care l-a însoțit pe Devos în prima scufundare prin misteriosul pasaj subteran.

Meacham și colegii săi și-au petrecut ultimii 25 de ani făcând scufundări în sistemul carstic din Quintana Roo. Oamenii de știință știu că aceste peșteri au fost explorate aproape imediat ce primii oameni au ajuns în această regiune a Mexicului pentru că scafandrii au adus la lumină schelete umane din mai multe peșteri din cadrul acestui sistem, printre care Hoyo Negro și Peștera Chan Hol, conform lui Mark Hubbe, profesor de antropologie la Universitatea de Stat din Ohio, care nu a participat însă la studiu. Unele dintre descoperiri au sfidat însă orice posibile explicații.

"De-a lungul anilor am observat unele lucruri neobișnuite, chiar bizare în interiorul acestor peșteri, lucruri pe care nu le-am putut explica - roci care nu se aflau la locul lor, sau roci plasate unele peste altele, lucruri care nu păreau naturale. Însă nu am avut nicio explicație cu adevărat bună", a declarat Meacham pentru Live Science.

De această dată, scafandrii și arheologii au ajuns la o explicație. Scufundătorii au realizat fotografii în situl subacvatic și au colectat mostre pentru arheologii care au ajuns la concluzia că aceste locuri erau folosite ca mine pentru extragerea ocrului, iar oamenii care extrăgeau această argilă își făceau unelte din pietrele pe care le găseau, inclusiv din stalactite și stalagmite rupte pe care le foloseau apoi pe post de dălți și ciocane pentru îndepărtarea stratului de sedimente ce ascundea ocrul.

La ce era folosit ocrul

În prezent, aceste peșteri sunt inundate, însă în perioada cuprinsă între acum 21.500 de ani până acum 8.000 de ani, sistemele carstice Camilo Mina, Monkey Dust și Sagitario erau uscate și puteau fi explorate cu piciorul. Chiar și așa, aventurarea în aceste peșteri nu era lipsită de primejdii. Indigenii le explorau pătrunzând prin pasaje aflate în întuneric deplin, ajungând până la 650 de metri distanță în adâncuri, conform studiului.

Scafandrii au recuperat mostre de ocru, cristale de calcit (ce se formează în apă stătută) și cărbune pentru analiză și datare. Ocrul conține oxizi de fier de puritate ridicată, fiind un material excelent pentru obținerea pigmentului. Echipa a datat situl folosind analiza cu carbon radioactiv a mostrelor de cărbune, a examinat prezența cristalelor de calcit formate și a consultat dovezile cu privire la nivelul mărilor și oceanelor din perioada de timp identificată. Aceste metode au indicat că indigenii au extras ocru din partea vestică a sistemului carstic în urmă cu 11.400 și până la 10.700 de ani - în perioada de tranziție dinspre Pleistocen spre Holocen.

"Pentru mine, acest lucru înseamnă că între diferitele generații de mineri s-au transmis informații și cunoștințe despre cum trebuie extras acest mineral. Există o continuitate a acestei practici în acest sit", a comentat MacDonald.

Deși nu este clar cum foloseau indigenii din zona Peninsulei Yucatan ocrul, studii anterioare sugerează că acest mineral era folosit ca antiseptic, protecție împotriva Soarelui, putea fi mâncat, dar era folosit și pentru a ține la distanță căpușele și păduchii. De asemenea, putea fi folosit pentru tăbăcirea pieilor de animale sau pentru eliminarea paraziților.

Ocrul din La Mina și din Camilo Mino are un conținut ridicat în arsenic, ce se apropie de 4.000 ppm "ceea ce este foarte mult pentru un astfel de mineral", conform lui MacDonald. Acest nivel este mult mai ridicat decât cel de 10 ppm arsenic pe care Administrație americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) îl consideră sigur pentru apa îmbuteliată. Arsenicul, o neurotoxină, este cunoscut pentru efectul de alungare a paraziților și este posibil să fi fost folosit în acest scop de indigenii din Yucatan.

Această descoperire demonstrează că "primele grupuri de oameni din America erau deja angajate în activități complexe desfășurate și în alte scopuri decât cele de supraviețuire imediată", arată și Mark Hubbe într-un mesaj prin e-mail către Live Science. "Extragerea ocrului din mine sugerează că acest mineral era folosit în activități sociale importante, chiar dacă nu cunoaștem cu precizie care erau aceste activități. Ocrul era extrem de valoros și de important pentru acești oameni".