VIDEO | Maia Sandu: Toți oaspeții au spus la unison că summitul a fost un succes, iar acest succes se datorează vouă, oameni ai R. Moldova

  • 02 Iunie 2023 13:30
VIDEO | Maia Sandu: Toți oaspeții au spus la unison că summitul a fost un succes, iar acest succes se datorează vouă, oameni ai R. Moldova

Președinta Maia Sandu, a adresat astăzi, 2 iunie, un mesaj video, în care vine cu mulțumiri către cetățenii R. Moldova și toți participanții la organizarea desfășurării Summitului CPE, transmite Radio Chișinău.

„La 1 iunie, am scris istorie împreună - Moldova a fost centrul Europei. Acest lucru nu s-a întâmplat pur și simplu, ci datorită oamenilor harnici și dedicați; unii s-au văzut mai mult, alții mai puțin, dar toți au muncit mult pentru a face posibil acest eveniment.

Toți oaspeții au spus la unison că summitul Comunității Politice Europene în Moldova a fost un succes, iar acest succes se datorează vouă, oameni ai Moldovei. Mulțumesc fiecăruia dintre voi: diplomați, ofițeri de securitate, drumari, muncitori, agenți de circulație, polițiști, carabinieri, însoțitori de tren, conductori, medici, bucătari, jurnaliști, fotografi, traducători, florari, soldați, contabili, ospătari, responsabili de curățenie și salubritate, tehnicieni, șoferi, artiști, videografi, regizori, comunicatori, funcționari publici, toți cei care au asigurat ordinea și securitatea, locuitorii comunei Bulboaca, echipa Castelului Mimi și mulți alții! Voi sunteți echipa alături de care am făcut imposibilul posibil. Și am reușit.

Voi ați făcut ca Europa să se simtă la ea acasă. Cu voi și cu oameni ca voi Moldova sigur va ajunge în Uniunea Europeană ”, spune Maia Sandu în videoul postat pe pagina sa de Facebook.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:7,72 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău