VIDEO | Iarnă adevărată pe Transfăgărășan, în România. Avertisment pentru șoferi
-
06 Octombrie 2019 13:55
Se circulă în condiții de iarnă duminică pe DN7C din România, Transfăgărășan unde ninge, iar pe drum s-a așternut un strat de zăpadă. Drumarii acționează cu două utilaje cu lamă și împrăștie sare pentru a ține drumul curat, informează Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov, Robert Elekes, pe Transfăgărășan ninge, duminică și s-a așternut un strat consistent de zăpadă.
„Colegii noștri acționează de azi dimineață cu două utilaje cu lamă și răspânditor de sare pentru a ține drumul curat”, a spus Elekes.
Șoferii sunt avertizați să nu circule în zonă daca nu sunt pregătiți pentru condiții de iarnă.