VIDEO emoționant | Concert ca "o rugăciune". Andrea Bocelli a cântat în Domul din Milano, fără spectatori

  • 13 Aprilie 2020 15:45
VIDEO emoționant | Concert ca

Vocea tenorului italian Andrea Bocelli a răsunat duminică, cu ocazia Paștelui catolic, în interiorul Domului din Milano, complet gol, pentru un concert unic gândit ca "o rugăciune" în fața coronavirusului, transmite AFP și AGERPRES.

Concertul tenorului italian a început la orele 19.00 (17.00 GMT) în catedrala goală și a fost difuzat în direct prin internet pe YouTube.

Andrea Bocelli a interpretat mai multe piese de muzică religioasă, printre care Ave Maria de Charles Gounod ori Santa Maria de Pietro Mascagni, și a încheiat cu imnul bisericesc Amazing Grace.

Înainte de concert, Andrea Bocelli a făcut câteva vocalize în piața Domului, simbol al orașului Milano, de asemenea complet goală.

"Să ne rugăm, în casa Domnului și în ziua celei mai importante sărbători creștine, ca să putem depăși cât mai repede posibil această perioadă dramatică și să pornim cu o nouă conștiință pentru a ajunge la un nou mod de a avea grijă de aproapele și de planeta noastră", a spus tenorul italian pentru a-și explica proiectul.

Lombardia, a cărei capitală este Milano, rămâne regiunea din Italia cea mai grav afectată de coronavirus, cu peste 10.600 de morți din cele aproximativ 20.000 înregistrate în țară.

Andrea Bocelli este unul dintre artiștii italieni cei mai cunoscuți în lume.

VIDEO emoționant | Concert ca

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,12 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău