Florian Marcus, reprezentant E-estonia: „Toate acestea au fost puse la un loc în 1994, când guvernul a semnat primul act politic pentru digitalizare și în 1999 a apărut primul serviciu online. Și este ceva ce am citit în știrile din România, despre ANAF, cei de acolo le spun oamenilor, din cauza coronavirusului, vă rugăm nu mai veniți la noi, faceți operațiunile online. Și toți reacționează cu: „Ha-ha, ce glumă bună!” Dar în Estonia, din 1999, declararea taxelor se face online și oamenii au început să folosească serviciul imediat, pentru că promisiunea guvernului a fost că dacă depui online declarațiile, primești banii care erau în plus, înapoi, cam în două săptămâni. Dacă le depui în varianta pe hârtie, va dura câteva luni. Iar estonienilor le plac banii, așa cum este peste tot, așa că toți au depus online actele, foarte rapid”.

Avantajele cip-ului de pe cardul de identitate

Tehnologia schimbă comportamentele oamenilor și le oferă mai mult timp pentru ei. Estonienii nu țin secret succesul din spatele transformării țării lor și au creat un centru care se numește E-estonia, unde oricine este interesat poate veni să afle toate informațiile despre cum se digitalizează un stat. Am fost și noi acolo și am aflat că primul instrument de care ai nevoie este cardul de identitate.

Cristina Cileacu: Acesta este cardul meu românesc. Este o bucată mare de plastic. Îmi arăți cardul tău de identitate?

Florian Marcus: Cardul de identitate electronic estonian arată și are aceeași mărime ca...

Cristina Cileacu: Le putem compara.

Florian Marcus: Da. Are aceeeași mărime ca un card bancar, ca un permis de conducere și este simplu de purtat în buzunar. Al tău arată cam ca jumătate din pașaport, după părerea mea. Așa este.

Cristina Cileacu: Ce poți tu face cu cardul tău, pentru că în România eu pot folosi buletinul să completez multe hârtii, dacă am nevoie de ceva, mă identific, dacă am nevoie de un anume serviciu, de la o anumită autoritate, pot vota și vezi aici dovada că am votat. Ce poți face tu cu un card de rezident în Estonia?

Florian Marcus: Și cu acest card votezi, dar o faci online, din 2005.

Cristina Cileacu: Deci nu ai ștampile.

Florian Marcus: Nu, nu am nicio ștampilă pe spatele lui.

Cristina Cileacu: Eu am mai multe ca tine.

Florian Marcus: Da, dar promit că și eu am votat la fel de mult. Acest card nu este doar unul de identitate, ci și permis de conducere, card de sănătate, pentru că acest număr personal pe care îl are fiecare dintre noi, înmagazinează toate aceste informații despre noi și pot deci să îmi depun declarațiile fiscale, să văd rețetele medicale digitale pe care mi le dă doctorul meu, pot să verific online situația școlară a copiilor mei, 99% din serviciile guvernamentale sunt online, în Estonia, cu excepția căsătoriei, divorțului și tranzacțiilor imobiliare.

2.600 de servicii digitalizate

Cristina Cileacu: Cam câte servicii, dacă ar fi să îmi dai o cifră?

Florian Marcus: Cam 2.600, dar numărul în sine nu spune nimic, pentru că dacă ai prea multe servicii, oamenii nu vor ști ce să facă online. Dar, ca să îți dau exemple, poți să îți cumperi un brad de Crăciun, dintr-o pădure a statului, online, poți să îți reînoiești permisul de vânătoare și pescuit, deci tot felul de servicii sunt conectate.

Cristina Cileacu: În România avem acest număr de identificare personală (n.r. CNP), pe care nu este obligatoriu să îl știm pe dinafară, dar de câte ori completăm un formular ne uităm pe buletin și îl scriem de mână. Cum se întâmplă în Estonia?

Florian Marcus: În Estonia, de regulă nu trebuie să scrii numărul de identificare personală nicăieri, pentru că se conectează la cardul de identitate în momentul în care pui cardul într-un cititor de carduri, de la laptopul sau calculatorul tău. Dar oamenii tot știu pe dinafară numărul, sunt 11 cifre, pe primele 7 ți le vei aminti, pentru că sunt legate de gen și ziua nașterii, iar ultimele 4 cifre au legătură cu regiunea unde te-ai născut sau, dacă ești străin, ca mine, sunt mai mult sau mai puțin niște cifre aleatorii. Iar acest număr este folosit de toate autoritățile cu care intru în contact.

Ce se întâmplă dacă pierzi prețiosul card?

Cristina Cileacu: Dacă pierzi acest card, ce se întâmplă?

Florian Marcus: Faci cam același lucru pe care l-ai face în cazul unui card bancar. Dacă îl pierzi, în momentul în care îți dai seama de asta, vei suna la poliție, le vei cere să blocheze datele de pe card, chiar dacă ai scris PIN-urile pe spatele acelui card, persoana care îl găsește nu îl poate folosi, apoi primești un card nou, asta durează cam 1-2 zile lucrătoare, și pentru asta plătești cam 20 de euro.

Cristina Cileacu: Și în aceste 1-2 zile când aștepți cardul nou, poți să folosești serviciile online, dacă ai nevoie de ceva urgent?

Florian Marcus: Absolut. Nu avem doar acest card, mai avem ceva ce se numește ID mobil, adică un card telefonic și o aplicație care se numește Smart ID, pe care o poți descărca de pe telefoanele smart. Și cu acestea te poți identifica la fel de bine precum cu acest card de identitate și așa poți folosi toate serviciile.

Cristina Cileacu: Se întâmplă vreodată să fie atacat de hackeri?

Florian Marcus: Furtul de identitate este greu de făcut în Estonia, pentru că nu este destul să îmi știi codurile PIN, dar ai nevoie și de cardul ca atare sau de cel sub formă de cartelă telefonică sau de telefonul pe care este instalată aplicația etc. Deci furtul de identitate este mereu posibil, dar nu prea se întâmplă în Estonia.

Mituri demontate despre pericolul digitalizării

Alături de Florian Marcus, ghidul nostru în digitalizarea Estoniei, am demontat câteva mituri legate de cât de mult controlează statul datele personale atunci când practic, le introduci de bună voie în sistem și ai și cip pe buletinul de identitate, care este electronic.

Cristina Cileacu: Trăim în Uniunea Europeană și toți știm cât de important este pentru europeni să aibă dreptul la intimitate respectat. Dacă statul, în cazul de față cel estonian, are toate datele tale, în baza acestui card, cum se împacă asta cu dreptul la viața privată?

Florian Marcus: Aș spune că Estonia face mai mult decât alte țări pentru protejarea vieții private și a datelor. În primul rând, nu este un singur loc uriaș sunt stocate toate informațiile tale. Deci este câte un loc pentru fiecare autoritate din țară. Adică nu poate intra online un oficial de la guvern ca să-ți poată vedea detaliile întregii vieți sau ceva de genul. Mai important, pe portalul statului pot vedea de fiecare dată cine s-a uitat, la ce parte din informațiile despre mine și de ce. Deci da, o parte din autorități pot vedea anumite informații despre mine, dar eu văd când fac asta. Acest lucru este, nu vreau să spun imposibil, dar foarte greu de făcut în cazul în care informațiile sunt pe hârtie. Deci, eu simt că în Estonia am mai multă intimitate și mai multă putere să răspund unor potențiale accesări ilegale ale datelor mele.

Cristina Cileacu: Și dacă o autoritate verifică datele tale și tu vezi asta, poți să și întrebi de ce au făcut aceste verificări? Și cum faci asta?

Florian Marcus: În general, pe portalul statului este mereu afișat un motiv care îți dă o idee generală despre context, dar ai mereu dreptul să ceri Inspectoratului pentru Protecția Datelor să ți se explice exact de ce s-a făcut acea verificare. Dacă o consideri ca potențial ilegală, poți merge cu asta în justiție.

„În 4 ani, n-am fost niciodată sediul unei autorități”

Cristina Cileacu: Ești un cetățean german care s-a mutat în Estonia cam de 4 ani, din ce mi-ai spus. Cum poți compara, cât timp ai câștigat în viața ta, de când te-ai mutat aici, datorită utilizării acestui card pe care îl ai în mână?

Florian Marcus: În total, poate cam 5 zile întregi, deci cam 24 de ore înmulțit cu 5, pentru că plata taxelor se face online, în 3 minute, votul îl faci online și durează exact cât ai nevoie să te decizi cu cine vrei să votezi. În cei 4 ani jumătate de când sunt aici, n-am fost niciodată la sediul unei autorități. Niciodată. Deci și pentru mine, ca german, este o experiență foarte nouă, care mi-a acordat mult timp, dar m-a salvat și de mult stres, pentru că poți face toate lucrurile acestea când vrei tu. Te duci la autorități (n.r. online), la miezul nopții, la 3:00 dimineața, poți face asta când ești în Namibia sau Brazilia sau Africa de Sud. Deci vin multe libertăți la pachet cu digitalizarea și mult mai puțin stres.

Cristina Cileacu: În țara mea, când mergi la o autoritate de stat, este o persoană în spatele unui ghișeu. Ce s-a întâmplat cu persoanele care erau în spatele ghișeelor în Estonia, ce fac ei acum, pentru că în mod sigur nu mai au de lucru, pentru că totul este electronic.

Florian Marcus: Aceasta este una dintre cele mai greșite păreri despre digitalizare. De fapt, procentul de oameni care lucrează în sectorul de stat, în Estonia, este puțin mai mare decât media statelor din OCDE (n.r. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Deci nu am concediat jumătate din funcționarii de stat sau ceva de genul acesta, ei se pot concentra pe lucruri care necesită un aport uman. În multe țări, mare parte din personal este folosit să proceseze documente sau să le citească și să facă anumite recomandări. Aceste lucruri pot fi făcute de mașini, mai repede și mai bine. Așa că în Estonia, oamenii se concentrează pe lucruri care necesită abordarea umană, empatie, inteligență și așa mai departe. Și sunt încă la lucru.

Abandonul școlar este zero în Estonia

După ce am învățat ce înseamnă digitalizare, am mers la o întâlnire cu adjunctul ministrului educației, Mart Laidmets, care ne-a explicat de ce în Estonia nu există abandon școlar și cum au reușit estonienii, proaspăt eliberați de sistemul sovietic, să își transforme educația după modelul finlandez

Martin Laidmets, vice-ministrul educației: Am învățat multe de la Finlanda, pentru că este o țara vecină și am făcut schimbări curajoase în anii 90, dar încă păstrăm și părțile bune din sistemul vechi. În timpul comunismului aveam cursuri bune de matematică, științe naturale, bineînțeles, umanul și științele sociale erau mai slabe, la fel și integrarea anumitor materii în școli. Dar am învățat de la Finlanda și am făcut primele schimbări în 1996 și durează mult în sistemele de educație până vezi efectele schimbării.

Curriculumul de bază național este același pentru toată lumea. Dar școlile sunt diferite. Sunt școli private, școli ale municipalității, școli care țin de guvernul central, dar scopul este același, obiectivele. Și putem spune că același sistem era și în perioada sovietică, dar ce este specific pentru Estonia este faptul că școlile sunt cu adevărat autonome. Își pot folosi propriile metode pentru atingerea obiectivelor. Nu trebuie să facă toți lucrurile în același fel, dar trebuie să atingă toți aceleași obiective, următorul nivel. Deci, am păstrat o parte din metoda prin care fiecare copil, fiecare băiat și fată, din fiecare colț al Estoniei trebuie să primească o educație foarte bună. Dar, bineînțeles, este diferită viața din zonele rurale, dintr-un sat mic, și cea din școlile mari, din Tallinn. Dar calitatea educației trebuie să fie aceeași.

Teste repetate pentru pregătirea profesorilor

De-a lungul anului școlar, toți profesorii din țară sunt testați. Statul își poate da seama astfel unde sunt situații care trebuie îmbunătățite, astfel încât să nu sufere calitatea educației. Pentru estonieni este esențial ca toți copiii să aibă șansa să meargă la școală.

Martin Laidmets, vice-ministrul educației: Unul dintre punctele puternice ale sistemului nostru este că nu contează condiția socio-economică. Chiar și copiii din familiile foarte sărace pot primi educație foarte bună. Educația de bază, care se face în 9 ani, este obligatorie pentru toată lumea. Primești prânzul gratuit la școală, manuale gratuite și bineînțeles, la școlile publice nu se plătește taxă de școlarizare. De fapt, totul este gratuit, părinții sunt responsabili doar să își trimită copilul la școală și din punctul acesta de vedere nu avem probleme. În societatea noastră toată lumea înțelege că este crucial să oferim această posibilitate fiecărui copil.

Școala unde ai acces la roboți din lego

Am intrat într-una din cele mai vechi școli din Tallinn, să vedem cum se aplică autonomia. Am nimerit la ora de robotică și pentru că filmarea noastră s-a suprapus cu începutul pandemiei de coronavirus, am putut experimenta o creație de-a elevilor estonieni.

Roboți din lego. Acest concept este dezvoltat de un profesor de informatică, care își educă elevii să stăpânească tehnici de construcție, dar și de programare a mașinilor. Sunt și teme de făcut, dar predarea cursului este ca o joacă.

Külliki Kaju, profesor robotică: Le place atât de mult încât ar vrea să stea aici mai mult decât la cursurile de matematică sau științe naturale. Dar din păcate, avem numai 45 de minute pe săptămână (n.r. pentru fiecare clasă), pentru că în Estonia există o limitare a numărului de cursuri pe care un elev le poate urma. Cea mai mare parte a materialelor a fost făcută de mine. În Estonia nu avem în curriculumul național cursuri de robotică. Este ceva nou și este mult de muncă pentru mine, dar chiar îmi place. După cum vezi, mă joc cu Lego toată ziua, deci este o slujbă de vis pentru mine.

Tallinn, centru NATO de excelență în securitate cibernetică: „Nu hackerii sunt de temut, ci statele”

Centrul de Cooperare și Excelență pentru Securitate Cibernetică al NATO este la Tallinn. Când ești atât de bun la digitalizare, devii implicit bun și la apărarea cibernetică. Statele membre în Alianța Nord-Atlantică au ales Estonia pentru a înființa acest centru de excelență, unde ajung experți din toate țările ca să își dezvolte competențele, dar și pentru a crește capacitățile de securitate a spațiului cibernetic.

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Cibernetica este un domeniu destul de nou și înțelegem că națiunile nu au un număr mare de experți, deci le mulțumim statelor membre NATO că îi trimit aici pe cei mai buni și mai deștepți, ca să îmbunătățească cunoașterea colectivă de la nivelul Alianței. Deci, această perspectivă multinațională obținută din colaborare se transformă într-o înțelegere mai bună, produse mai bune (n.r. de apărare cibernetică) și în pregătire mai bună. Iar de toate acestea beneficiază toate țările membre.

Cristina Cileacu: Există apărare cibernetică și dacă vorbim despre partea civilă a vieților noastre, deci care este diferența din acest punct de vedere?

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Armata, până la urmă, folosește același internet și același spațiu cibernetic precum lumea civilă. În timp ce ne apărăm sistemele militare cât de bine putem, până la urmă această diferență se estompează, pe măsură ce trece timpul. Depindem de comunicațiile civile, uneori de bazele de date civile, așa cum și civilii uneori se bazează sau trebuie să ia în calcul pentru ce folosește armata spațiul cibernetic.

Cristina Cileacu: Pentru ca fiecare țară să aibă o strategie care ține de apărare, costurile sunt mari. Dacă vorbim despre apărarea cibernetică, cum sunt aceste costuri? Ați spus că este un domeniu relativ nou.

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: Depinde de la țară la țară, dar ai atins cuvintele cheie: strategie și costuri. Este important să ai o strategie și să prioritizezi, dar dacă nu faci și un buget pentru aceste priorități, totul este inutil. Dacă ne uităm la cum a făcut Estonia acest salt uriaș, mă refer la programul pe care l-am avut în anii 90. La mijlocul anilor 90, guvernul estonian a decis să computerizeze școlile. Atunci, computerele costau mult mai mult decât acum. Iar PIB-ul estonian pe cap de locuitor era mult mai jos. Deci a fost o decizie foarte dificilă. În anii 90 toată lumea era săracă, erau multe domenii care aveau nevoie de bani, pensiile, sistemul de sănătate etc. Guvernul a decis: viitorul este prioritatea, vom prioritiza computerizarea școlilor și au făcut-o. De aceea avem acum o generație de talente tinere, care nu doar construiesc E-estonia, în sectorul guvernamental, dar și multiplele companii unicorn pe care le avem aici, în Estonia.

Cristina Cileacu: Care sunt principalele amenințări pentru spațiul cibernetic în zona militară?

Col. Jaak Tarien, director CCDCOE, NATO: În zona militară, era în care ne temeam de un hacker singular care locuia în pivnița mamei sale a cam dispărut. Acum ne îngrijorăm de state care au finanțări bune, oameni pregătiți. Să le numim: Rusia, China, Coreea de Nord, Iran, în cea mai mare parte, dar mai sunt țări în care apar armate cibernetice, asta este ceva mai nou. Dar cele 4 pomenite sunt cele care acționează foarte diferit. În timp ce unele sunt interesate doar de spionaj și de obținerea secretelor noastre, altele chiar disturbă felul în care societățile noastre funcționează.

Ce face România la centrul NATO din Tallinn?

România este reprezentată la Centrul de Cooperare și Excelență pentru Securitate Cibernetică din Estonia de căpitanul Marius Gheorghevici. Țara noastră a devenit membră a acestei instituții în iunie anul trecut, iar ofițerul român lucrează aici pe postul de cercetător tehnic.

Cpt. Marius Gheorghevici, cercetător: Principalul rol al unui cercetător tehnic din cadrul Centrului este partea de cercetare în domeniul tehnic, identificarea de vulnerabilități, de posibilități de apărare, cercetarea elementelor noi în domeniul cibernetic, precum și pregătirea de exerciții, un element important, o activitate importantă pentru Centrul de Excelență.

Cristina Cileacu: Pregătiți cum? Simulați atacuri cibernetice pentru care pregătiți apărarea sau cum anume se...

Cpt. Marius Gheorghevici, cercetător: Faptul că pregătirea mea este pe partea de telecomunicații, proiectele pe care mi le-am asumat în cadrul Centrului sunt proiecte ce țin de partea de telecomunicații, de echipamente radio, de sisteme de comunicații 4G, avem un proiect acum care intenționează să dezvolte partea de cercetare tehnică în cadrul sistemelor 5G, dacă tot este un element cu care o să ne confruntăm și pe care o să-l implementăm foarte curând și efectiv, rezultatele muncii de cercetare se văd în exerciții. Noi dezvoltăm sisteme informatice pe care țările membre, participante la exercițiile noastre, trebuie să le apere sau să le atace.

Editor web: Luana Păvălucă