VIDEO | Destinația de vacanță aleasă anual de 150 de mii de români

  • 28 Noiembrie 2016 14:10
VIDEO | Destinația de vacanță aleasă anual de 150 de mii de români

Ștranduri cu apă termală, o cetate veche de aproape 600 de ani și un muzeu deschis într-un castel construit în urmă cu trei veacuri. Sunt doar câteva dintre obiectivele care atrag anual peste 150 de mii de români în orașul maghiar Gyula, situat la doar 10 kilometri de granița cu România. Angajații hotelurilor și restaurantelor din zonă vă vor întâmpina într-o română perfectă.

Orașul Gyula este considerat perla turismului balnear maghiar. Hotelurile de patru stele, ospitalitatea localnicilor dar și ștrandul ce se întinde pe o suprafață de 8,5 hectare atrag în fiecare an peste jumătate de milion de turiști din toată lumea. Primele bazine au fost date în folosință în 1968, iar complexul termal a fost ridicat, de curând, la rangul de resort de cinci stele, scrie digi24.ro.

„În anul 1957 au început forajele și au găsit apă termală fierbinte cu o temperatură de 72 de grade, la o adâncime de 2005 metri. Normal în bazine apa este în stare răcită la o temperatură de 36-38 de grade”, afirmă Janos Kocsis, ghid turistic în Gyula.

Ștrandul din Gyula are acum șapte bazine exterioare, iar în patru dintre ele, turiștii se pot relaxa în apă termală. Celelalte trei bazine sunt dedicate iubitorilor de sporturi nautice.

Un bilet de intrare pentru adulți costă 3.500 de forinți, asta înseamnă aproximativ 12 euro. Pentru copiii până în 6 ani avem gratuitate, dar avem facilități și pentru elevi, studenți și persoane vârstnice”, spune Fodor, reprezentantul ștrandului din Gyula.

Anual aici ajung peste 150.000 de români. Pentru a-și mări încontinuu numărul de oaspeți din România, patronii și-au școlit angajații și i-au pus să învețe limba română.

„Foarte mulți clienți români. Le place foarte mult ciorba de fasole servită în pâine”, spune Janos Șeresi, bucătar în cadrul complexului.

La câțiva pași de ștrand, descoperim castelul Almasy, vechi de trei secole. Construcția a găzduit de-a lungul vremii trei mari familii de baroni: Harruckern, Wenckheim și Almasy.

În anul 1720 au construit un castel mai mic aici pe acest loc, apoi două secole mai târziu l-au dărâmat. În 1740 au început construcția unui nou castel iar în 1801 a fost gata toată lucrarea așa cum se poate vedea acum”, afirmă Janos Kocsis, ghid turistic în Gyula.

Cei care trec pragul castelului au șansa să vadă cum trăiau familiile nobiliare dar și argații acestora. Multe dintre piesele de mobilier nu sunt, însă, cele originale. Soldații ruși au pustiit castelul la finalul celui de-al doilea Război Mondial.

„Expoziția noastră este unică nu doar prin multitudinea pieselor originale expuse cu ajutorul cărora putem vedea cum era viața nobilimii dar și a servitorilor care trăiau atunci ci și prin mijloace interactive, digitale care prezintă traiul din urmă cu 300 de ani din locația actuală”, spune Fabian Tamaș, reprezentantul Muzeului Almasy.

Un alt punct de atracție este Cetatea orașului Gyula, construită în perioada 1405-1445. Monumentul se află chiar în fața Castelului Almasy.

„Ne aflăm pe o insulă de odinioară și sper că va redeveni insulă peste cativa ani. Avem 24 de săli de expoziție, cu mobilier autentic și arme autentice”, spune Janos Kocsis, ghid turistic în Gyula.

În prezent în Gyula trăiesc peste 1.000 de români, majoritatea ortodocși. Pentru ei dar și pentru vizitatori, autoritățile locale au construit busturile lui Liviu Rebreanu și Nicolae Bălcescu chiar în centrul orașului. Tot aici funcționează o grădiniță, o școală generală dar și un liceu cu predare în limba română.

Înainte să părăsiți orașul Gyula, nu ezitați să vă opriți la „cofetăria de 100 de ani”, așa cum îi spun localnicii. Este a doua cea mai veche din Ungaria, iar oaspeții sunt întâmpinați cu sute de feluri de ceaiuri și prăjituri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău