VIDEO | Cum va arăta primul hotel spațial. Primele bilete au fost deja vândute

  • 23 Ianuarie 2019 18:53
VIDEO | Cum va arăta primul hotel spațial. Primele bilete au fost deja vândute

Peste câțiva ani se vor putea face primele rezervări la bordul Stației Aurora, un hotel de lux situat în spațiu, dezvoltat de echipa Orion Span. Aceștia au de gând să primească primii oaspeți până în anul 2022, relatează CNN, potrivit Mediafax.

Hotelul va fi primul din lume de acest fel, dacă planurile echipei Orion Span decurg cum trebuie. De asemenea, va fi prima stație spațială capabilă să funcționeza ca și un hotel. Capsula inițială va avea peste 13 metri în lungime și mai mult de patru metri în lățime. Există posibilitatea ca mai multe extensii să fie adăugate pentru a putea fi acomodate mai multe persoane.

Pentru a se putea caza la hotelul spațial, oaspeții vor fi nevoiți să completeze un program de instruire cu o durată de trei luni. 

„La o altitudine de peste 300 de kilometri, priveliștea va fi mult mai superioară față de cea de pe celelalte stații spațiale: destul de aproape pentru a fotografia orașul tău și îndeajuns de departe pentru a vedea mai mult decât planeta noastră. De asemenea, vor putea fi văzute numeroase răsărituri și apusuri pentru că stația spațială își termină traiectoria în jurul Pământului la fiecare 90 de minute”, scriu cei de la Orion Span pe site-ul lor.

Chiar dacă proiectul va fi unul reușit, rezervarea unui bilet va fi dificilă pentru multe persoane. O excursie de 12 zile va costa în jur de 9.5 milioane de dolari de persoană, iar biletele pentru primele patru luni sunt deja epuizate.

Toți cei interesați trebuie doar să contacteze echipa Orion Span și să plătească un depozit de 80.000 de dolari.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:78 %
Vint:4,12 m/s
Fri
0
Sat
-0
Sun
-0
Mon
0
Tue
0

Ultimele știri

Progresele în construcția podului peste Prut de la Ungheni, parte a Autostrăzii Unirii, au fost discutate de oficiali de la Chișinău și București

DOSAR TRANSNISTREAN: „Această zonă care se numește Transnistria nu poate să fie un Kaliningrad” (VIDEO)

Susținerea activă pe care România și Franța o acordă Republicii Moldova, subliniată la București de Emil Hurezeanu și ministrul delegat pentru afaceri europene al Franței

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Igor Dodon nu trebuia să-și implice familia în finanțare politică, și într-o serie de proprietăți sau de afaceri, care nu neapărat ar fi din cei mai transparenți și curați bani (Audio)

A fost semnat acordul de grant prin care BERD va cofinanța interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova și România

Elevii celor opt școli cu predare în limba română din regiunea transnistreană au revenit în sălile de clasă. Ministrul Educației: Se deschide o fereastră de oportunitate pentru a susține mai mult aceste instituții

Igor Grosu: Deschiderea negocierilor cu UE, obiectivul Parlamentului Republicii Moldova în 2025

Ministerul Educației dezminte informațiile potrivit cărora elevii ar urma să învețe online

Franța anunță livrarea primelor avioane de luptă Mirage 2000-5 către Ucraina

Presa din România: În 2024, Poliția de Frontieră a blocat intrarea în România a patru politicieni pro-ruși din Republica Moldova. Ei primiseră interdicție din partea SRI și Ministerului de Interne

Arhivă Radio Chișinău