VIDEO | Columna lui Traian, la Roma, iluminată în culorile tricolorului românesc, în prezența lui Klaus Iohannis
-
14 Octombrie 2018 22:12
Președintele Klaus Iohannis a participat în seara zilei de duminică, 14 octombrie, la Roma, la iluminarea Columnei lui Traian în culorile drapelului României. Evenimentul s-a produs în cadrul vizitei de stat pe care Iohannis o efectuează în perioada 14-17 octombrie în Italia.
Șeful statului român a fost însoțit la eveniment de soția sa, Carmen Iohannis.
La sosirea la Columna lui Traian, Klaus Iohannis și soția lui au fost așteptați de autorități locale și de câteva sute de persoane, între care un grup de copii din comunitatea de români din Italia. Oamenii l-au aplaudat pe Iohannis, i-au strigat numele și au scandat "Uniți salvăm toată România".
Ulterior, Columna lui Traian a fost iluminată în culorile drapelului național, moment în care oamenii au început să cânte imnul de stat al României.
Totodată, președintele și soția lui au discutat cu copiii, s-au fotografiat cu aceștia și le-au mulțumit celor prezenți la eveniment.
Cuplul prezidențial a participat și la un spectacol organizat în cadrul evenimentului, relatează Agerpres.
În același timp, aproximativ 400 de oameni au scandat duminică seara la Roma, unde Iohannis a asistat la iluminarea Columnei lui Traian în culorile tricolorului românesc, mesaje antiguvernamentale: ”PSD, ciuma roșie”, ”Uniți salvăm toată România”, ”Vrem acasă, hoții nu ne lasă”, potrivit HotNews.ro
Tot duminică, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, președintele Iohannis a avut o întrevedere cu reprezentanți de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic și romano-catolic.
Vizita lui Klaus Iohannis în Republica Italiană are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și al aniversării a 10 ani de la ridicarea relației bilaterale dintre România și Italia la nivel de Parteneriat strategic consolidat.
Potrivit Administrației Prezidențiale de la București, aceasta este prima vizită de stat din ultimii 45 de ani în Italia a unui șef al statului român.
Luni vor avea loc convorbiri oficiale cu președintele Italiei, Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul strategic consolidat dintre cele două țări și de cooperarea în plan european, internațional și securitar.
Agenda vizitei mai include întrevederi oficiale cu președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, Giuseppe Conte, președintele Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati, și președintele Camerei Deputaților, Roberto Fico.