VIDEO | 11 mașini de lux, furate de trei bărbați din Călărași. Cum acționau aceștia

  • 28 Februarie 11:06
VIDEO | 11 mașini de lux, furate de trei bărbați din Călărași. Cum acționau aceștia

Trei bărbați din Călărași au fost reținuți după ce ar fi furat 11 autoturisme Range Rover din țările Uniunii Europene, a anunțat PCCOCS printr-un comunicat de presă emis miercuri, 28 februarie.

Automobilele erau sustrase din Italia, Franța și Monaco. Bărbații le sustrăgeau în mare parte de la aeroporturi. Ulterior, parcau automobilele  în Verona, Italia pentru 1-2 săptămâni, ca să evite deconspirarea furturilor de către poliție. Ulterior, le modificau numărul de identificare al caroseriei (prin ștergere, înlocuire, precum și prin folosirea documentelor sau mijloacelor de identificare vamală). 

Ca etapă finală, aceștia le vindeau clienților, iar altele le dezmembrau. Ulterior, piesele introduse în Republica Moldova le înlocuiau cu ale altor automobile de același model, care necesitau reparație, pentru ca mai apoi să le pună în vânzare.

Urmare a perchezițiilor au fost ridicate telefoane mobile, un dispozitiv de monitorizare a mașinii („GPS tracker”), precum și două automobile de lux folosite de către bănuiți.

Ulterior perchezițiilor, cei trei bărbați cu vârste de 29, 31 și 34 de ani au fost reținuți.

În privința a doi din ei, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost aplicat arestul preventiv pentru 30 de zile, iar în privința altuia – arest la domiciliu pentru același termen.

Deconspirarea activității infracționale a acestui grup s-a bazat, inclusiv, pe colaborarea cu autoritățile din Italia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:4,12 m/s
Mon
13
Tue
11
Wed
10
Thu
8
Fri
8
Arhivă Radio Chișinău