Victor Parlicov: „Așteptând prețuri mici la resurse energetice, am irosit 30 de ani de investiții în eficiența energetică a clădirilor”

  • 12 Septembrie 19:35
Victor Parlicov: „Așteptând prețuri mici la resurse energetice, am irosit 30 de ani de investiții în eficiența energetică a clădirilor”

Aflat în vizită de lucru în raionul Ungheni, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a purtat un dialog cu primarii și mediul de afaceri din regiune, cu care a discutat prioritățile Guvernului în domeniul energetic. Victor Parlicov a reiterat că, în prezent, nu sunt premise pentru majorarea tarifelor la resursele energetice, deoarece prețurile la bursele internaționale sunt în descreștere, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Energiei al Republicii Moldova.

Victor Parlicov a subliniat că Republica Moldova a trecut cu succes testul organizat de Federația Rusă în anul 2022, când, în luna noiembrie, au fost limitate livrările de gaze naturale și sistate livrările de energie electrică spre malul drept al Nistrului, diversificându-și sursele și rutele de aprovizionare cu gaze naturale. Sincronizarea sistemului energetic cu cel continental, a permis la rândul său importul de energie electrică din România.

Din luna mai, Moldovagaz procură gazele naturale prin licitații la Bursa de mărfuri BRM East Energy, cu prețul plafon de la Gazprom, și de fiecare dată primește oferte mai ieftine. Deci, avem alternative de piață care sunt mai ieftine și nu sunt condiționate politic, iar în 2023 am economisit consumatorilor 60 de milioane de dolari față de prețul Gazpromului”, a declarat ministrul Energiei.

În prezent, se pregătește extinderea gazoductului Iași-Chișinău pentru a putea alimenta prin acesta și sudul țării, dar și a altor gazoducte magistrale, cum ar fi Ungheni-Fălești-Bălți-Drochia. Acesta va facilita transportarea gazelor naturale din țările europene spre depozitele subterane din Ucraina, crescând competitivitatea Coridorului vertical.

Potrivit acestuia, după depășirea crizei energetice, Ministerul Energiei s-a concentrat pe prioritățile pe termen lung, prima dintre acestea fiind eficiența energetică.

Timp de 30 de ani, nu ne-am preocupat de investiții în eficiență energetică pentru că am sperat la prețuri mici la gaze și energie electrică, iar locuințele noastre așa și au rămas ineficiente energetic și consumă cu 50% mai mult decât în țările UE pe metru pătrat și mai mult de 50% din toată energia consumată în țară”, a spus ministrul.

În discuțiile cu oamenii de afaceri, ministrul Energiei a explicat politicile în domeniul promovării energiei regenerabile și electrificării transportului. Potrivit acestuia, anul viitor ar urma să devină operațională bursa de energie electrică, OPEM, care va impulsiona investițiile în sector. Drept urmare a introduceri prețurilor diferențiate pe ore, stocarea energiei electrice va deveni un model fezabil de afaceri. De asemenea, pe lângă a fi un mijloc de transport, automobilele electrice vor putea fi folosite pentru stocarea energiei electrice și alimentarea locuințelor sau livrare în rețea.

La Ungheni, ministrul Energiei a vizitat și câteva afaceri locale, printre care un parc fotovoltaic de 45 kW și o spălătorie de covoare, care a implementat mai multe măsuri de eficiență energetică și folosește energie regenerabilă în procesul de producție.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
10,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
18
Fri
20
Sat
16
Sun
15
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău