Victor Orban a mers astăzi la Moscova. Charles Michel și Josep Borell transmit că președintele maghiar nu are niciun mandat din partea UE

  • 05 Iulie 13:13
Victor Orban a mers astăzi la Moscova. Charles Michel și Josep Borell transmit că președintele maghiar nu are niciun mandat din partea UE

Premierul ungar Viktor Orban a ajuns la Moscova, relatează agenția ungară de știri MTI, citându-l pe purtătorul de cuvânt al șefului guvernului de la Budapesta. Orban urmează să se întâlnească cu președintele rus Vladimir Putin în cadrul vizitei, a declarat Bertalan Havasi, potrivit Agerpres.

Anterior, Reuters a relatat că un avion utilizat de guvernul de la Budapesta a aterizat la Moscova, citând site-ul Flightaware.com.

Reamintim că Viktor Orban e considerat calul troian al Rusiei în UE și NATO. Liderul ungar a blocat mai multe sancțiuni occidentale la adresa Rusiei după invazia în Ucraina și a promovat constant retorica Kremlinului.

Liderii UE au anunțat public că premierul ungar Viktor Orban efectuează o vizită în Rusia „exclusiv în cadrul relațiilor bilaterale” dintre Budapesta și Moscova și nu reprezintă poziția Uniunii Europene.

„Prim-ministrul Orban nu a primit niciun mandat din partea Consiliului UE pentru a vizita Moscova”, a declarat șeful afacerilor externe ale UE, Josep Borrell.

Și președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat joi că Orban n-ar trebuie să se angajeze în tratative cu Rusia în numele Uniunii Europene.

„Președinția rotativă a UE nu are niciun mandat de a se angaja cu Rusia în numele UE. Consiliul European este clar: Rusia este agresorul, Ucraina este victima. Nicio discuție despre Ucraina nu poate avea loc fără Ucraina”, a transmis Charles Michel.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:60 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău