Victimele violenței, îndemnate să rupă tăcerea și să denunțe abuzatorii
-
17 Decembrie 2022 15:45
Violența împotriva femeilor și violența în familie sunt pe larg răspândite și sistemice în Republica Moldova. Estimările arată că mai mult de 63% dintre femei și fete, cu vârsta cuprinsă între 15-65 de ani au trăit cel puțin o formă de violență din partea partenerului. În cadrul campaniei „Rupe tăcerea. Suntem alături”, la Chișinău a fost organizat un eveniment despre prevenirea și combaterea violenței în bază de gen. Victimele violenței au fost îndemnate să solicite ajutor și să înceapă o viață nouă, fără abuzuri fizice, emoționale, economice sau de orice alt fel, transmite IPN.
Evenimentul este organizat de Grupul intersectorial privind prevenirea violenței în bază de gen, condus de UNFPA, UNHCR, UN Women și UNICEF, alături de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Prezent la eveniment, ministrul muncii și protecției sociale, Marcel Spatari, a declarat că este extrem de important ca victimele sau martorii la violență să rupă tăcerea și să denunțe aceste cazuri. În acest sens, populația trebuie să cunoască despre existența numerelor de telefon 080088008 și 112, la care pot apela. Potrivit ministrului, de multe ori violența e tăcută și trăită în singurătate, iar această tristețe duce la aprofundarea sentimentului de vină.
În opinia sa, pentru a depăși violența este nevoie de mai multă educație astfel încât să fie depășite stereotipurile care sunt adânc înrădăcinate în mentalitatea unora. De asemenea, este nevoie de a îmbunătăți nivelul de trai al populației. Or, sărăcia naște stres, nemulțumiri, certuri și violențe. Și nu în ultimul rând este necesară consolidarea instituțiilor, care trebuie să colaboreze și intervină în cazurile de violență – să le combată, dar mai ales să le prevină.
Reprezentanta rezidentă UNFPA în Moldova, Nigina Abaszada, a declarat că nu există criterii stricte privind grupurile de risc, dar este evident că mai vulnerabile în fața violenței sunt femeile, fetele, mai ales cele care nu-și cunosc drepturile, venite din depărtare sau reprezentante ale minorităților etnice
Dominika Stojanoska, reprezentanta UN Women, a menționat că sunt desfășurate activități axate pe o mai bună informare a fetelor și a femeilor despre drepturile lor. De asemenea, au loc acțiuni de informare despre serviciile care există pentru a proteja victimele violenței.
Ilija Talev, reprezentant de țară UNICEF Moldova, a spus că pe lângă violența împotriva femeilor, persistă și fenomenul violenței împotriva copiilor. Adesea, aceste acte de violență asupra acestor două categorii au aceleași motive. Potrivit lui, campania vine să încurajeze victimele violenței să vorbească despre acest fenomen, să denunțe abuzatorul, iar ca urmare, acest fenomen să fie combătut.
În cadrul evenimentului, artiștii Tania Cerga și Andrei Glavan au susținut un concert, iar participanții au vizitat târgul de Crăciun „Christmas Yardsale”, unde au fost prezentate cadouri, decorațiuni, obiecte de artizanat, produse ale designerilor autohtoni, piese vintage.
Campania este lansată în cadrul a inițiativei globale „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Acțiunea globală este menită să crească gradul de conștientizare și promovarea inovațiilor și a schimbului de bune-practici pentru a opri „pandemia” globală de violență împotriva femeilor și a fetelor.