Viceprimar, despre încălcările admise de Direcția arhitectură la pregătirea actelor permisive

  • 01 Iulie 2021 11:16
Viceprimar, despre încălcările admise de Direcția arhitectură la pregătirea actelor permisive

Un bloc locativ ar urma să fie ridicat ilegal într-o curte din sectorul Botanica al capitalei. Viceprimarul Victor Chironda a anunțat că blocul ar urma să fie ridicat în curtea unor blocuri deja construite, aproape de intersecția bulevardelor Decebal și Dacia. Acesta a precizat, în cadrul unei conferințe de presă, că astfel de acțiuni sunt ilegale, transmite IPN.

Viceprimarul spune că Direcția general arhitectură, urbanism și relații funciare admite mai multe încălcări în procesul de pregătire a actelor permisive în construcții. „În perioada în care eu eram în concediu, a venit certificatul de urbanism la semnat. El a fost întors înapoi la perfectare, ulterior, când am revenit, am depistat că sunt foarte multe lucruri interesante. Terenul pe care se prevede construcția este unul privatizat în cel mai fraudulos mod posibil. A fost înstrăinat din proprietatea municipalității, în baza unei hotărâri de judecată”, a precizat viceprimarul.

Victor Chironda spune că a depus o plângere și dosarul cu probele acumulate la Procuratura Anticorupție, iar recent a fost înștiințat că dosarul a fost recepționat și transmis către Centrul Național Anticorupție (CNA). „Am solicitat pornirea urmării penale prin care SRL Stil-Proiect Lux a obținut dreptul de arendă asupra acestui teren cu suprafața de 17 ari, la un preț simbolic, prin intermediul unei hotărâri judecătorești dubioase; examinarea legalității atribuirii în locațiune a terenului pe care erau amplasate construcții capitale, înregistrate în registrul bunurilor imobile, care aparțineau altor persoane decât titularului dreptului de locațiune și examinarea legalității tentativei de emitere a unui certificat de urbanism vădit ilegal, care contravine interesului public și modului de autorizare a lucrărilor de construcție”, a punctat viceprimarul.

Victor Chironda mai spune că a intrat în conflict cu primarul capitalei, Ion Ceban, după ce s-a angajat să dezvăluie ilegalitățile legate de demolarea Hotelului Național. La momentul de față, viceprimarului îi sunt limitate atribuțiile și se face o anchetă internă legată de lipsirea acestuia de la muncă timp de câteva zile. 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău