Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Livia Leu, secretarul de stat al Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Elveției

  • 20 Mai 2022 15:58
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Livia Leu, secretarul de stat al Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Elveției

Tot în marja participării la cea de-a 132-a Sesiune a Comitetului de miniștri al Consiliului Europei, care se desfășoară în aceste zile la Torino, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Livia Leu, secretarul de stat al Departamentului Federal pentru Afaceri Externe al Confederației Elvețiene.

Oficialii au discutat despre stadiul actual al relațiilor moldo-elvețiene, fiind analizată perspectiva consolidării relațiilor comercial-economice bilaterale prin posibilitatea diversificării piețelor de export și a negocierii acordului de liber schimb între statele EFTA și Republica Moldova.

Întrevederea a prilejuit și efectuarea unui schimb de opinii privind situația de securitate regională în contextul războiului din Ucraina.

„Ne-am referit la parcursul european ambițios al țării noastre, care înseamnă reforme, modernizarea instituțiilor după standardele europene în spiritul respectului deplin al principiului meritocrației.” – a menționat ministrul Nicu Popescu.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:67 %
Vint:4,12 m/s
Thu
17
Fri
18
Sat
15
Sun
5
Mon
5
Arhivă Radio Chișinău