Vicepremierul Andrei Spînu va participa la reuniunea Consiliului Ministerial, organizat de Comunitatea Energetică Europeană la Belgrad
-
29 Noiembrie 2021 12:47
Vicepremierul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, va pleca mâine, 30 noiembrie, la Belgrad, pentru a participa la cea de-a 19 reuniune a Consiliului Ministerial, organizat de Comunitatea Energetică Europeană.
Potrivit ministrului, pe agenda evenimentului vor fi abordate mai multe subiecte, printre care amendamentele la Tratatul Comunității Energetice și Pachetul Energie Curată.
„R. Moldova are nevoie de parteneriate puternice care să asigure securitatea energetică a Republicii Moldova, iar astfel de platforme ne oferă acele dialoguri interstatale necesare pentru implementarea strategiilor de țară”, a menționat Andrei Spînu într-o postare pe rețelele de socializare.