Viceguvernatorul BNM: Băncile din Republica Moldova sunt profitabile

  • 28 Noiembrie 2017 16:55
Viceguvernatorul BNM: Băncile din Republica Moldova sunt profitabile

Băncile din Republica Moldova sunt profitabile și, deocamdată, nu costă scump, fapt ce demonstrează o probabilitate ridicată pentru investitori de a obține câștiguri, susține viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Cristina Harea.

Mai mult decât atât, acțiunile băncilor sunt subapreciate, a declarat Cristina Harea într-un interviu pentru revista economică Profit, citată de INFOTAG.

„Din păcate, aceasta conjunctură nu este numai pe piața moldovenească după criză. Uitați-vă la platformele mondiale sau regionale, chiar și băncile foarte bune și mari se tranzacționează la un preț cu mult mai mic decât activele nete, iar coeficienții de multiplicare mai mari de o unitate se pare că va trebui lăsați uitării pentru un timp”, spune ea.

Întrebată ce ar dori acționarii băncilor din Republica Moldova în perspectivă, pe termen mediu, Cristina Harea a remarcat că, la fel ca și autoritatea de reglementare, acționații doresc stabilitate și creștere.

„Acțiunile sunt atractive și acum, căci piața se află la un nivel slab de dezvoltare, conform parametrilor țârilor similare. Potențial de creștere există atât în domeniile clasice de creditare corporativă și de consum, cât și în noile produse tehnologice", a subliniat viceguvernatorul BNM.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri * Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:1,54 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău