Verile din Australia, mai lungi cu 50%

  • 01 Martie 2020 17:59
Verile din Australia, mai lungi cu 50%

Verile din Australia au devenit de două ori mai lungi decât iernile, întrucât schimbările climatice au determinat o creștere constantă a temperaturilor începând cu jumătatea secolului trecut, se afirmă într-un raport oficial ce va fi publicat luni și care reflectă sezonul fără precedent al incendiilor de vegetație din această țară-continent, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Raportul întocmit de Australia Institute, o organizație din Canberra, compară datele de temperatură din ultimele două decenii cu valori de referință de la jumătatea secolului al XX-lea înregistate în calendar la începuturile anotimpurilor în regiuni temperate și subtropicale din Australia.

Pe parcursul ultimelor două decenii, verile din cea mai mare parte a Australiei au fost, în medie, cu o lună mai lungi decât în urmă cu o jumătate de secol, în timp ce iernile s-au micșorat, tot în medie, cu trei săptămâni.

În ultimii cinci ani, conform acestei analize, verile australiene au fost în medie cu 50% mai lungi decât erau la jumătatea secolului trecut, conform graficelor de temperatură întocmite de meteorologi.

"Descoperirea noastră nu reprezintă o proiecție pentru ceea ce am putea să vedem în viitor. E un fenomen care se întâmplă deja chiar acum", a declarat Richie Merzian, directorul departamentului de climă și programe energetice din cadrul Australia Institute.

Raportul a fost întocmit în contextul în care Australia a fost afectată de un sezon neobișnuit de lung al incendiilor de vegetație, care au devastat aproape 12 milioane de hectare de terenuri, au ucis 33 de persoane și aproximativ 1 miliard de animale din specii autohtone.

Denumit "vara neagră" de prim-ministrul Scott Morrison, sezonul neobișnuit de lung și de intens al incendiilor de vegetație a sporit și mai mult presiunea pusă de opinia publică pe guvernul australian, căruia i se cere să adopte măsuri rapide pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Deși focarele majore au fost izolate sau stinse, peste 12 focare mai mici continuau să ardă la sfârșitul lunii februarie, o perioadă ce marchează în mod tradițional sfârșitul verii în Australia.

Oamenii de știință au avertizat că temperaturile crescute și valurile de căldură vor determina apariția unor sezoane tot mai periculoase de incendii de vegetație și evenimente meteorologice severe, în timp ce iernile mai scurte vor reduce intervalul de timp necesar pentru a reduce riscurile de incendii.

Raportul întocmit de Australia Institute a descoperit că anumite regiuni, precum Port Macquarie din statul New South Wales, se confruntă deja cu schimbări încă și mai pronunțate ale anotimpurilor, având șapte săptămâni suplimentare de vară. Regiunea Port Macquarie a fost una dintre cele mai grav afectate de incendiile de vegetație din ultimele luni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău