Vehiculele scoase din uz ar putea fi reutilizate sau reciclate pentru a reduce impactul negativ asupra mediului
-
10 August 2021 14:35
Vehiculele scoase din uz și componentele acestora ar putea fi reutilizate, reciclate și recuperate pentru a reduce impactul negativ care-l au asupra mediului, scrie Bizlaw.md.
Potrivit autorităților, până în anul 2025, am putea ajunge la reutilizare și valorificare în proporție de 85%, iar reutilizare și reciclare în proporție de 80%. Pentru anul 2028, obiectivele sunt de 95 și, respectiv, 85 la sută. Consultările publice privind analiza impactului unei asemenea măsuri au fost lansate recent, comunică sursa citată.
În document se menționează că legislația actuală nu reglementează măsuri pentru colectarea și tratarea tipurilor speciale de deșeuri, cum ar fi deșeurile voluminoase ca vehiculele scoase din uz. De asemenea, reglementarea privind prevenirea formării de deșeuri provenite de la vehiculele scoase din uz, se numără printre puținele ramuri ale strategiei gestionării deșeurilor, care a evoluat în extinderea responsabilității producătorului încă din stadiul de proiectare și până la scoaterea din uz ale acestora. În caz, dacă legislația nu prevede măsuri clare privind gestionare, vehiculele scoase din uz pot reprezenta o amenințare pentru mediu și o sursă de cantități enorme de materiale nevalorificate.
Deoarece etapa scoaterii din uz al unui automobil încadrează multe alte deșeuri din sectoare industriale: cel al petrolului, oțelului, aluminiului, chimicale, fibre sintetice, sticlă și electronica, acesta prezintă o sursă semnificativă de impact ecologic.
Începând cu anul 2019, deținătorii de deșeuri, au raportat primele date privind deșeurile de la vehicule scoase din uz. Conform datelor colectate de Agenția de Mediu, în anul 2019 deșeurile care au fost generate de la vehicule scoase din uz, de la diverse mijloace de transport (inclusiv mașini de teren) și deșeuri de la dezmembrarea vehiculelor casate au constituit 4.664,3 tone. În anul 2020 deșeuri de la dezmembrarea vehiculelor casate au constituit 249.845,23 tone.
Totodată, în conformitate cu datele prezentate de către agenții economici prin Sistemul Informațional Automatizat ”Managementul Deșeurilor”, în anul 2019 au fost valorificate deșeurile generate de la vehicule scoase din uz 142.8 tone, iar în anul 2020, circa 575 tone.
Diferența enormă dintre cantitatea colectată de deșeuri care au fost generate de la vehicule scoase din uz în anul 2020, 248.803,07 tone, și cantitatea raportată de agenții economici privind valorificarea acestui tip de deșeu, 575 tone, confirmă faptul că în mare parte valorificarea este exercitată de către agenții economici neautorizați, care operează în condiții ilegale, neconforme, utilizând substanțe periculoase.
Documentul complet poate fi accesat aici.