Veaceslav Platon ar intenționa să solicite de la R.Moldova despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari pentru condamnarea sa la închisoare
-
28 Octombrie 2020 09:07
Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon ar intenționa să solicite de la Republica Moldova despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari pentru condamnarea sa la închisoare și deposedarea de acțiuni din unele companii și bănci, au declarat surse din domeniul justiției pentru Cotidianul.
Presa a scris ieri că Veaceslav Platon ar fi solicitat despăgubiri în valoare de 300 de milioane de dolari de la fostul procuror-șef Anticorupție Viorel Morari, în dosarul în care acesta este acuzat de abuz în serviciu, fals în acte publice și amestec în înfăptuirea justiției.
Miza lui Platon ar fi de fapt obținerea de despăgubiri din partea statului, în condițiile în care Morari, în cazul în care ar fi condamnat, nu ar avea de unde să-i satisfacă solicitările financiare, mai scrie sursa citată.
Veaceslav Platon a fost condamnat, în aprilie 2017, la 18 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani, el fiind acuzat că ar fi prejudiciat cu 800 de milioane de lei Banca de Economii. El a fost eliberat în iunie curent, în urma unui demers depus de către actualul procuror general Alexandr Stoianoglo.