Vaticanul a reînnoit un secret și controversat acord cu China

  • 22 Octombrie 2022 17:00
Vaticanul a reînnoit un secret și controversat acord cu China

Vaticanul a anunțat sâmbătă că a reînnoit cu Beijingul un acord secret și controversat privind numirea episcopilor romano-catolici în China, transmite Reuters.

Este pentru a doua oară când acordul, care este încă provizoriu, a fost prelungit cu încă doi ani de când a fost încheiat pentru prima dată, în 2018.

Această prelungire nu este o surpriză, Papa Francisc spunând că urmează să aibă loc într-un interviu acordat Reuters în luna iulie, transmite hotnews.ro.

Papa are ultimul cuvânt în numirea episcopilor din China

Acordul a fost o încercare de a atenua vechile diviziuni din China continentală dintre credincioșii clandestini loiali papei și biserica oficială susținută de stat. Pentru prima dată după anii 1950, ambele părți l-au recunoscut pe Papă ca lider suprem al Bisericii Catolice.

Criticii acordului, inclusiv cardinalul Joseph Zen, 90 de ani, fost arhiepiscop de Hong Kong, l-au denunțat ca fiind o cedare în fața autorităților comuniste

Zen este în prezent judecat pentru utilizarea unui fond de caritate pentru proteste prodemocrație, iar unele voci au acuzat Vaticanul că nu a făcut suficient pentru a-l apăra în public. Zen a pledat nevinovat.

Acordul dintre Vatican și China se axează pe cooperarea în ceea ce privește numirea episcopilor, Papa având ultimul cuvânt în acest sens.

Doar șase noi episcopi au fost numiți de când a fost încheiat acordul, ceea ce, potrivit oponenților săi, dovedește că acesta nu produce efectele dorite. De asemenea, aceștia subliniază restricțiile din ce în ce mai mari ale libertăților religioase în China pentru creștini și alte minorități.

În interviul acordat în iulie agenției Reuters, papa a recunoscut că acordul „merge încet", dar că Biserica trebuie să aibă o viziune pe termen lung în China și că un dialog imperfect este mai bun decât lipsa oricărui contact.

„Pași spre vindecare”

Francisc i-a comparat pe opozanții acordului cu cei care i-au criticat pe papii Ioan al XXII-lea și Paul al VI-lea în anii 1960 și 1970 din cauza așa-numitei politici a pașilor mărunți, prin care Vaticanul a încheiat înțelegeri uneori incomode cu națiunile comuniste din Europa de Est pentru a menține Biserica în viață în timpul Războiului Rece și pentru a limita persecuțiile de acolo.

Presa oficială a Vaticanului a difuzat interviuri cu doi cardinali care au apărat acordul.

Cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, arhitectul principal al acordului, a declarat că, deși realizările din 2018 „pot părea mici", în contextul unei istorii conflictuale, acestea au fost „pași importanți spre vindecarea în timp a rănilor provocate" Bisericii chineze.

Cardinalul Luis Antonio Tagle, un filipinez a cărui mamă este de origine chineză, a declarat că miza este de a convinge autoritățile că „apartenența la Biserică nu reprezintă un obstacol pentru a fi un bun cetățean chinez".

Vaticanul, ultimul stat din Europa care recunoaște Taiwanul

Vaticanul a insistat asupra faptului că acordul se circumscrie structurii Bisericii din China și nu este în sine un precursor al stabilirii unor relații diplomatice depline cu Beijingul, ceea ce ar necesita ruperea legăturilor Sfântului Scaun cu Taiwanul.

Vaticanul este ultimul stat din Europa care recunoaște Taiwanul, pe care Beijingul îl consideră o provincie separatistă care trebuie readusă în rândul Chinei, cu forța, dacă este necesar.

Reînnoirea acordului dintre Vatican și Beijing a avut loc în timp ce Partidul Comunist Chinez și-a încheiat sâmbătă congresul său cincinal, aprobând amendamente care consolidează controlul de fier al președintelui Xi Jinping asupra partidului.

Luna trecută, Vaticanul a încercat să organizeze o întâlnire între Xi și Papă, în timp ce ambii lideri se aflau în Kazahstan, dar China a refuzat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău