Vaticanul a anunțat data la care se va întruni Conclavul pentru a alege noul papă

  • 28 Aprilie 16:25
Vaticanul a anunțat data la care se va întruni Conclavul pentru a alege noul papă Sursa Foto: Digi24.ro

Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunță luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP.

În acest Conclav, care urmează să se desfășoare după un ceremonial precis, elaborat de-a lungul secolelor, cei 135 de cardinali electori se urmează să se reunească în Capela Sixtină pentru a alege în cel mai mare secret un succesor al lui Francisc.

Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unei insuficiențe cardiace în Lunea Paștelui. El a fost înmormântat sâmbătă la Bazilica Santa Maria Maggiore, într-un mormânt simplu, așa cum a cerut regretatul suveran pontif, după o slujbă de înmormântare pe treptele Bazilicii Sfântul Petru, care a adunat șefi de stat, membri ai familiei regale și sute de mii de îndoliați.

Duminică după-amiază, unii dintre cardinali au vizitat mormântul simplu, din marmură, cu inscripția „Franciscus”, pentru a-i aduce un omagiu defunctului pontif. Mulțimi imense au trecut pe lângă ultimul său loc de odihnă din bazilică.

Cardinalii au ținut luni prima congregație de la funeraliile Papei Francisc. Congregațiile generale sunt întâlniri care au loc zilnic după moartea lui Francisc pentru a discuta chestiuni bisericești și pregătirile pentru conclav.

Doar cardinalii cu vârsta sub 80 de ani au dreptul să voteze în cadrul alegerilor papale. În prezent, există 135 de cardinali eligibili pentru a participa la viitoarele alegeri.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
20,52
Cer fragmentat
Umiditate:74 %
Vint:7,72 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău