Vorbind despre șuvoiul propagandistic care zi de zi pune în actualitate himerele trecutului, Vasile Bumacov a invocat exemplul celui de-al doilea Război Mondial. „Și în ziua de azi oamenii cred că acest război a fost câștigat de Uniunea Sovietică, ceea ce este o mare minciună – fără ajutorul Statelor Unite, Marii Britanii războiul niciodată n-ar fi avut finalitatea pe care a avut-o. Și la fel niciodată din Piața Roșie nimeni n-a mulțumit Statelor Unite pentru că ne-au dat sute de mii de camioane, tancuri, avioane... Părinții noștri care au fost pe front, tot ce mâncau, îmbrăcau era de la americani. Tot aluminiul din uzine, benzina din avioane - totul era din Statele Unite”.

Cu toate acestea, propaganda le-a inoculat oamenilor ideea falsă despre URSS ca „un stat puternic, iar noi am fost parte din el, că am fost membri ai unei societăți mărețe, am însemnat ceva în lume, am câștigat al Doilea Război Mondial”, s-a pliat fostul ambasador pe gândirea pro-sovietică, specificând că, de fapt, „colosul era pe picioare de lut” și s-a prăbușit imediat cum a slăbit hățurile represiunilor.

O altă cauză a „nostalgiei față de trecut” Vasile Bumacov o vede că elitele locale au fost înlăturate prin diferite metode, inclusiv prin deportări și ani de pușcărie, împușcări. „Iar în locul lor au rămas acei care întocmeau listele la deportări, turnătorii. Pe urmă, au venit copiii lor și ei fost promovați. N-ați uitat că la Universitate era „pervîi otdel”, care îl controla pe fiecare student: de-al cui este, și cum și cu ce se ocupă?”, a amintit Vasile Bumacov de structura din fiecare instituție de învățământ superior care „avea grijă” ca nu cumva „dușmanii poporului” să pună stăpânire pe mințile viitorilor „constructori ai comunismului”.

„Multe gunoaie au ajuns șefi mari. Ei au acces la mass-media și povestesc cât de bine a fost pe timpurile sovietice. Căci părinții lor au trăit foarte bine”

Patima furatului este o altă componentă a „binelui de altă dată”. Dacă într-o societate normală „luatul” se consideră o meteahnă, la noi, „luatul” din avutul obștesc era o virtute. „Elitele la sate erau constituite dintr-acei care se descurcau, „se-nvârteu”, cum se spunea atunci. Cum să nu-i pară rău unui fost brigadir de timpurile când munca a sute de oameni era pe mâna lui, iar el o împărțea cum vrea? Șoferul de camion, făcea patru curse cu grâu la fățare, iar a cincea o ducea și o descărca în ogradă, alta la combainer... Cum să nu tânjească după sistemul de odinioară?”.

Fostul oficial a remarcat și faptul că omul cinstit, care n-a știut să dosească, să mintă că nu are „grâu de dat statului” a murit pe timp de foamete. Iar cel care a supraviețuit datorită unor șmecherii, a tras concluzia că a fi cinstit deloc nu e pentru „această societate”.

Pentru a redresa lucrurile trebuie să se acorde mai multă atenție școlarizării, instruirii tinerei generații. „Eu aveam lecții la facultate, trecuseră vreo 20 de ani de la Independență, și veneau profesori, care povesteau cât de bine era pe vremea URSS. Iar lucrurile băgate în cap din tinerețe se întipăresc bine...Școlarizarea bazată pe adevărul istoric, pe principii sociale corecte, decente, ar schimba multe. Vorbim de 30 de ani de independență, dar nu uitați că în această perioadă am avut și regim comunist, și socialist la putere... Mă uit acuma cum luptă ucrainenii cu agenții de influență de la ei, dar pe noi nici vânt rece nu ne ajunge”, a concluzionat fostul ambasador.

Dezbaterea publică la tema: „A fost organizată sau nu foametea din RSSM în anii 1946-1947? Au putut și au vrut autoritățile sovietice să prevină efectele devastatoare ale acesteia?”, este a 2-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.