Variola maimuței: Aproximativ 30 de cazuri suspecte sau confirmate în Spania și Portugalia

  • 18 Mai 2022 18:46
Variola maimuței: Aproximativ 30 de cazuri suspecte sau confirmate în Spania și Portugalia

După Marea Britanie, Spania și Portugalia au anunțat la rândul lor, miercuri, că au identificat aproximativ treizeci de cazuri suspecte sau confirmate de variola maimuței, o boală rară în Europa, informează AFP, potrivit Agerpres.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat marți că dorește să facă lumină, cu ajutorul Marii Britanii, în privința cazurilor de variola maimuței depistate în această țară de la începutul lunii mai, în special în comunitatea de homosexuali.

Endemică în Africa de Vest, această boală virală ("monkeypox") a fost acum detectată în Portugalia la "peste 20 de cazuri suspecte (...) în regiunea Lisabonei (vest), dintre care cinci au fost confirmate", a anunțat Direcția Generală de Sănătate din Portugalia într-un comunicat de presă.

"Aceste cazuri, majoritatea tineri, toți bărbați, prezentau leziuni ulceroase", a precizat autoritatea sanitară.

În Spania, opt cazuri suspecte au fost raportate și "nu au fost încă confirmate" prin teste, a declarat Ministerul Sănătății.

Potrivit autorităților spaniole și portugheze, care au declanșat alertă națională de sănătate, această boală rară nu este foarte contagioasă de la om la om, nu are tratament și, în general, se vindecă de la sine.

Simptomele includ febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri de spate, ganglioni limfatici umflați, frisoane și oboseală. Pot să apară erupții cutanate, adesea pe față, care să se răspândească în alte zone ale corpului.

Începând de la 6 mai, șapte cazuri au fost identificate în Marea Britanie, dintre care patru cazuri la persoane identificate drept "homosexuali, bisexuali sau bărbați care întrețin relații sexuale cu bărbați", potrivit Agenției britanice de Securitate (UKHSA).

Cu excepția primului caz - persoana infectată călătorise recent în Nigeria - pacienții au fost infectați în Marea Britanie, ceea ce a stârnit temeri privind o transmitere comunitară. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,09 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău