Vânzarea Pomilor de Crăciun sporește după 20 decembrie
-
24 Decembrie 2018 08:30
Cele mai active vânzări de Pomi de Crăciun sunt înregistrate, de regulă, în perioada 23-31 decembrie, conform Agenției „Moldsilva”. Din această cauză, angajații pepinierelor instituției au fortificat tăierile de conifere după data de 20 decembrie, transmite MOLDPRES.
„Volumul propus spre vânzare în acest an este de 64 mii bucăți (cu 6 mii mai mult decât în anul 2017), dintre care 61 mii molid și 3000 de pin, precum și câteva mii de compoziții din brad, care sunt foarte solicitate de consumatori”, a precizat Nicolae Munteanu, inginer-șef silvic la „Moldsilva”.
Conform statisticilor, mai mulți ani la rând, în timpul sărbătorilor de iarnă pe piețele din țară se comercializează în jur de 20 mii de Pomi de Crăciun. “Este o tendință care se menține, deși pepinierele întotdeauna pregătesc mai mulți arbori. Dar, nici un pom nu se pierde, din pepiniere se taie doar conform comenzilor achitate deja, se vinde exact cât e cererea, iar restul rămâne pentru alt an”, a menționat Munteanu.
Consumatorii care aleg pentru sărbători brazi naturali și-ar dori ca aceștia să se păstreze proaspeți și aspectuoși cât mai mult timp. Contactată de MOLDPRES, Victoria Covali, consultant la Agenția „Moldsilva”, a făcut unele recomandări pentru ca Pomul de Crăciun să-și păstreze cetina verde mai multe zile. „Atunci când i se acordă grija de care are nevoie, Pomul de Crăciun poate rămâne verde vreme de o lună sau chiar mai mult. Bradul natural trebuie udat la fiecare două-trei zile, ca să poată beneficia în continuare de nutrienți după ce a fost tăiat. Bradul „viu” necesită același tratament care se acordă oricărei alte plante decorative din casă: apă, lumină pentru fotosinteză, delicatețe la manevrare ș.a. Un brad de înălțime medie (în jur de 1,6 m) consumă zilnic 200 ml de apa, iar cantitatea crește dacă e vorba de o specie cu crengi dese și stufoase sau dacă pomul e amplasat lângă calorifer ori o altă sursă de încălzire”, a menționat Victoria Covali.
Potrivit consultantului „Moldsilva”, un remediu eficient pentru îngrijirea brazilor ar fi limonada (nu se are în vedere băutura carbogazoasă din comerț). „Combinația de apă, zahăr și zeamă de lămâie hrănește copacul și îl menține proaspăt câteva săptămâni după ce a fost tăiat, iar glucoza din zahăr previne pierderea acelor”, a specificat Victoria Covali pentru Agenție.
Prețul propus de pepiniere a rămas neschimbat față de anul trecut și constituie cel puțin 36 de lei pentru un metru de molid și 25 de lei pentru aceeași dimensiune de pin. Compozițiile din brad vor fi comercializate la prețul de 8 lei pentru o bucată. Pentru pomii ce au o înălțime mai mare de 6 m se stabilește un supliment de 100 de lei pentru fiecare metru (molid) și 70 de lei (pin), care se adaugă la prețurile menționate. Mai multe surse afirmă că, potrivit obiceiului, este corect ca Pomul de sărbătoare să fie împodobit în seara Ajunului de Crăciun.